Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău schimbă condiţiile acordării de stimulente financiare pentru a atrage medicii în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, anunță News.ro.

În căutare permanentă de medici de diverse specialităţi conducerea S.J.U. Buzău doreşte să facă o schimbare în modul de acordare a stimulentelor financiare sperând că astfel medicii vor fi mai uşor convinşi să vină la Buzău.

În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă acordă fiecărui medic care se angajează în unitatea spitalicească stimulente financiare constând în maxim două salarii minime brute pe o perioadă de 6 luni  de la data angajării cu condiţia ca medicul să profeseze minim doi ani în cadrul SJU Buzău.

Schimbarea condiţiilor de acordare a stimulentelor financiare  vizează posibilitatea acordării acestora şi pentru medicii care efectuează doar gărzi în cadrul spitalului fără a fi şi angajaţi ai acestuia. Pentru a putea fi schimbată procedura de acordare a stimulentelor financiare este nevoie de o hotărâre de Consiliu Judeţean, instituţie sub tutela căreia funcţionează spitalul din Buzău.

„Ceea ce se adaugă în forma actualizată este posibilitatea acordării de stimulente financiare medicilor care, nefiind angajaţi ai Spitalului Judeţean, acceptă să efectueze gărzi pe secţiile medicale deficitare din punct de vedere al personalului medical. Această situaţie a devenit destul de frecventă în unitatea medicală în condiţiile în care la concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi de medici specialişti/primari participarea a fost foarte, foarte redusă”, se arată în referatul ce însoţeşte proiectul de hotărâre ce va fi supus dezbaterii consiliului judeţean în şedinţa de miercuri.

În prezent mai mulţi medici din ţară acceptă să facă gărzi pe secţiile deficitare ale  Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău primesc în prezent stimulente financiare 3 medici nou angajaţi.

sursa foto: Facebook/ Spitalul Județean de Urgență Buzău

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on “Spitalul Judeţean Buzău schimbă condiţiile acordării de stimulente financiare pentru medici”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *