Ultima zi a Babelor, 9 martie, se suprapune peste o mare sărbătoare creștină: „Cei 40 de mucenici de la Sevastia”. În această zi își serbează onomastica persoanele ce nu au patroni printre Sfinții din calendar.
Sfinții 40 de Mucenici sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxa, în fiecare an, pe data de 9 martie. Aceștia erau soldați creștini, ce făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia și au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Muncenici nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.
Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine, însă au fost întăriți în dreapta credință.
După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte, prin înghetare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apă, din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămași să îndure groaznicul chin au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”.
În urma acestei rugaciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. Unul dintre soldații ce stătea de pază, uimit că în miezul nopții o lumina din cer încălzește apa și că o cunună din cele 40, pogorate peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.
Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Aproape toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.
Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați aveau pregătită împărăția Cerurilor, îți ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia să fie lipsită de credința în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.
Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
De ce se bea 44 de pahar în această zi?
Bărbaţii apreciază obiceiul străvechi de a „bea” 40 de pahare de vin, ce datează din moşi-strămoşi, când se credea că „ porţia” de 40 sau 44 de pahare de vin simbolizează puterea şi vigoarea, pentru că vinul se transformă în timpul anului în sânge şi putere de muncă.
Totuși, în tradiția populară, bărbații beau 44 de pahare cu vin. De unde provine diferența? După tradiția creștină, Sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie și 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Și din acest motiv, pe data de 9 martie, în România, se sărbătoarea Ziua Bărbatului.
Tradiții și obiceiuri
În toate zonele etnografice ale României se păstrează datina ca de 9 martie să se pregătească copturi specifice. Acestea se numesc: Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi şi, cel mai adesea, Mucenici. Ei sunt făcuți în amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia. Gospodinele din Moldova pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi cu nucă.
În Dobrogea şi în Muntenia se prepară, mucenicii, de dimensiuni mai mici, dar tot sub forma cifrei 8, nu sunt copţi, ci fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Mucenicii sunt consumaţi după ce au fost duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi.
De Mucenici, (echinopțiul de primăvară și începutul anului agrar în calendarul iulian), focurile simbolizează arderea iernii și renașterea primăverii. Prin acest „ritual magic” (practicat în: Banat, Crișana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Sudul Moldovei), se dorea sprijinirea Soarelui în depășirea momentului critic, al echilibrului perfect între lumină și întuneric. În curți și grădini se strângeau gunoaiele grajdurilor și uscăturile grădinii, pentru ca mai apoi să se aprindă focul cu ele.
Tinerii din zona Transilvaniei aveau obiceiul să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În alte zone, chiar și vitele erau trecute prin foc ca să fie apărate de boli. După cum erau flăcările și direcția fumului, se făceau diferite previziuni asupra vremii.
Surse: creștin-ortodox.ro și ciao.ro