Învierea se repetă, la Constanţa. Credincioşilor li se pregăteşte o nouă slujbă , după obiceiul bisericilor din Grecia. Arhiepiscopia Tomisului anunţă că miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, „când rânduiala slujbei prevede acelaşi început ca în noaptea Învierii”.

Teodosie, a decis ca „în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti.”

Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului, condusă de Teodosie, a decis ca „în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti.” Arhiepiscopul de Tomis a instituit şi trei zile de post în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 şi 26 mai, în care credincioşii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtăşanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai.

Preoţii transmit asigurări că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioşilor este Lumina ce a fost adusă de Paşti de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Sursa – Adevărul

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *