Pe data de 2 iunie, Muzeul Județean își redeschide porțile pentru vizitatori. În instituție vor avea acces doar 50 de persoane, iar în săli vor putea intra câte 3 vizitatori, în același timp. Personalul medical, jandarmii, polițiștii, militarii și toți care au fost activi „în linia întâi”, în lupta cu noul coronavirus, vor avea accesul gratuit, tot anul 2020.

„Suntem pe ultima sută de metri. Pe data de 2 iunie ne-am anunțat reluarea programului cu publicul, în condițiile de pandemie. S-a făcut dezinfecția regulată, iar conservatorii și restauratorii muzeului nostru monitorizează mult mai îndeaproape decât o fac de obicei, pentru că situația nu o impunea, starea obiectelor de patrimoniu aflate în expoziții” a declarat pentru Campus Tv, Daniel Costache, managerul MJB.

La intrarea în muzeu, vizitatorilor li se va măsura temperatura, iar aceștia vor primi GRATIS, echipament de protecție, pe care îl vor lăsa într-un loc special amenajat, la plecarea din intituție.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *