Ieri, mai mulți comercianți ne-au contactat pentru a ne sesiza că producătorii locali au fost obligați să nu mai comercializeze marfa în lădițe sau mese improvizate.
,,Este un polițist local aici, dacă nu mă înșel, Irimia îl cheamă, a spus că dacă mai avem marfă pe lângă tarabă ne amendează. Asta face PTO, alungă producătorii locali din piață”, ne-a scris un comerciant.
,,Da, întradevăr a fost o informarea pentru a nu se mai comercializa produsele pe jos. Mai mult de atât, agentul economic ce se ocupă de igenizarea pieței, ne-a impus ca pe lângă tarabe să nu mai existe lădițe, deoarece recent au achiziționat un aparat ultramodern de curățare a solului. Noi nu alungăm producătorii locali, ba chiar încercăm să atragem cât mai mulți în Piața Centrală și în restul piețelor din municipiu”, a spus Manolache Valentin, reprezentant al Piețe Târguri și Oboare S.A. Buzău.
Așadar comercianții care nu s-au conformat până astăzi la ora 08:00, vor fi luați pe “sus” de polițiștii locali și se vor alege cu amendă.
Foto: Antonio Sebastian