Ultima săptămână a lui Brumărel se numește Săptămâna Sâmedrului, numele fiind dat de sărbătorirea Sfinților Dimitrie.

Așa cum Sfântul Gheorghe, cel care încuie iarna și înfrunzește codrul, stăpânește prima parte a anului, Sfântul Dimitrie încuie vara și dezfrunzește codrul, este patronul jumătății friguroase.

Și pentru că am ajuns să vorbim despre Sfinți, ca o mică paranteză pentru a nu-i mai încurca pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir cu Sfântul Cuvios Dimitre Basarabov, Basilica explică frumos și scurt diferențele dintre cei doi.

Acum, păstorii români serbează „Anul Noul Pastoral”, la o lună după echinopțiul de toamnă, diferit de „Anul Nou Agrar”, care începe primăvara, odată cu germinarea semințelor.

„Fiind legat de iernatul, împerechiatul și gestantul oilor și a caprelor și în funcție de ritmul vieții acestor animale, Anul Pastoral este împărțit în două anotimpuri egale: o iarnă fertilă între 26 octombrie – 23 aprilie și o vară sterilă 23 aprilie – 26 octombrie”

Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an

Originea pastorală a obiceiului este dovedită atât de durata de 6 luni a înțelegerilor, cât de cunoscuta zicală românească: La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii.

La Sângeorz se formează noi turme, cu păstrori noi care duc oile pe munte, la stână, iar câinii turmelor reunite se bat între ei, până ajung să se cunoască, pe când la Sâmedru, turmele coboară în sat, la iernat. Tot atunci expriră vechile învoieli făcute la Sângeorz și se fac altele noi, prilej de bucurie și adălmaș sau în caz de nerespectare a înțelegerilor, prilej de ceartă.

Obiceiul s-a transmis oarecum și la orașe. Chiriașii reînnoiau contractele cu proprietarii, dacă nu se mutau, Sâmedru fiind termenul fix stipulat de obicei în contracte. În acest sens, sunt interesante relatările bunicilor care au trăit aceste vremuri.

În București – până în perioada postbelică – încă din luna septembrie, ziarele erau pline de anunțuri legate de cei care căutau sau ofereau camere spre închiriere.

CÂTEVA SUPERSTIȚII LEGATE DE SÂMEDRU:

Ciobanul își va așeza cojocul pe jos în această zi. Dacă pe cojoc se va așeza o oaie albă, e semn că iarna ce tocmai începe va fi una geroasă și încărcată de zăpadă. Dacă pe cojoc se va așeza o oaie neagră, atunci iarna va fi blândă.

În Bucovina, cine seamănă usturoiul după Sâmedru va avea parte în anul următor numai de pagube.

În Oltenia, dacă ții această sărbătoare conform obiceiurilor, se spune că lupii nu-ți vor mânca vitele.

Dacă în această zi este vreme mohorâtă, așa va fi și iarna care vine.

Dacă în grădină a rămas o floare ce nu s-a ofilit, aceasta nu trebuie ruptă, ci lăsată acolo, spre mângâierea sufletelor celor adormiți.

RAPID SUPER SERVICE

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *