Un lopătărean, probabil sătul să-și abandoneze mașina pe marginea drumului din cauza noroaielor, și-a vărsat nervii printr-o postare pe facebook:

,,Să zică cineva unde s-a mai văzut asemenea drum județean DJ 203K! Am ajuns să nu mai putem ajunge acasă cu mașinile, să stricăm mașinile pe asemenea drumuri! Cine plătește reparațiile mașinilor? Doresc să fiu informat când se repara drumul acesta și aș dori cât mai repede pentru că lăsăm mașinile pe marginea „drumului”! Acest drum județean, a ajuns să fie forestier, se circula cu camioane de mare tonaj, care strică asemenea drumul!”- a scris pe facebook, un locuitor revoltat.

Este vorba de DJ 203 K, din localitatea Pestrițu (comuna Lopătari), drumul fiind administrat de Consiliul Județean.

Claudiu Constantin – Primarul comunei Lopătari

,,Chiar nu mai știu ce să zic… am făcut tot ce a fost diplomatic posibil, ne-am apucat noi și de șanțuri, mai mult nu e legal din partea primăriei. O să vorbim mâine să ne lase pe noi să intervenim cu buldo al nostru, dacă ei nu pot..”

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău, au anunțat că au trimis în urmă cu câteva ore, mai multe camioane cu balast, însă asfaltul va veni cel mai probabil „când vor zbura porcii” din instituțiile publice.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *