,,Asocierea ilegală dintre Urbis și Transbuz, prin care primarul PSD Toma Constantin urmărește înființarea unui SRL care să vândă asfalt la terți este, așa cum a afirmat chiar consilierul Constantin Florescu, fostul președinte al Tribunalui Buzău, o SCAMATORIE JURIDICĂ. Stația de asfalt a fost achiziționată pentru buzoieni, nu pentru afaceri private. Scopul lui Toma este acela de a evita licitațiile publice.
Am luat poziție împotriva acestei ilegalități comise în interes personal și în dauna buzoienilor, pentru că stația de asfalt luată pe bani grei din taxele plătite de cetățeni ne poate duce la faliment. Voi sesiza de urgență Instituția Prefectului.” – a scris pe facebook, consilierul local Siliviu Laurențiu Roșioru.

Să nu uităm, scandalul de la consiliul local între consilierul PSD C-tin Florescu (fost judecător, șef al Tribunalului Buzău) și primarul C-tin Toma.

Spre surprinderea asistenței, Florescu s-a pus contra intenției primarului de a muta stația de asfalt pe o nouă societate, unde se vor asocia Urbis Serv și Trans-Bus.

„Trebuie să ies din disciplina de partid și să spun că din punct de vedere juridic acest transfer scârțâie rău de tot. Ni se cere să aprobăm înființarea unui SRL pentru a vinde asfalt și a face astfel profit. O să ajungem să înființăm în curând și un cazinou pentru a face profit. Dar, legea interzice așa ceva. Codul administrativ. Formula juridică nu este corectă”, a spus Florescu.

Primarul s-a enervat și supărat pe Florescu și a anunțat că va solicita măsuri la partid împotriva consilierului.

,,Domnul Florescu, sunteți consilier local PSD, de fiecare dată va abține și votați împotrivă, ca președinte al PSD, al municipiului Buzău o să propun niște măsuri în organele noastre și îmi pare rău că ieșiți public aici .” – a spus C-tin Toma în ședință CLM.

Până la urmă, ceilalți consilieri au votat conform indicației primarului. Nu e prima dată când C-tin Florescu se manifestă public împotriva primarului C-tin Toma. Cei doi au mai avut o contră pe un subiect legat de Comp. de Apă, când Toma l-a acuzat pe Florescu că ar fi trecut mai înainte pe la Tescaru, potrivit buzoienii.ro .

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *