Deputatul PSD de Buzău, Romeo Daniel Lungu, a transmis un mesaj ferm în Parlament, avertizând că sistemul de învățământ riscă să fie afectat de decizii pripite și nedrepte. Parlamentarul a subliniat că profesorii și elevii nu trebuie să suporte costurile unor măsuri care pot slăbi școala românească.
„Profesorii nu pot fi împovărați cu norme mai mari și salarii insuficiente. Elevii și studenții nu trebuie să își piardă șansa la burse și sprijin. Comasarea școlilor nu înseamnă progres, ci haos în comunități”, a declarat Lungu.
Acesta a cerut investiții reale în educație – fonduri pentru școli moderne, sprijin pentru cadrele didactice și șanse egale pentru tineri – și a respins orice formă de tăieri sau improvizații în sistem.
Deputatul buzoian a atras atenția că lipsa unei educații solide poate face societatea vulnerabilă la ură, manipulare și extremism. „Profesorii și studenții sunt inima sistemului și trebuie susținuți, nu lăsați singuri în fața greutăților”, a transmis Lungu de la tribuna Parlamentului.





