Un restaurant din centrul Buzăului(BISTRO) a fost închis temporar de inspectorii ANPC, după ce, în urma unui control, au fost descoperite grave nereguli care pun în pericol sănătatea consumatorilor. La doar două zile distanță restaurantul a fost redeschis publicului.

Celebrul Bistro de pe blv. Gării a fost călcat zilele trecute de inspectorii ANPC de la București.

Zona din restaurant în care se pregăteau comenzile clienților și care a fost verificată de inspectorii pentru protecția consumatorului se afla într-o stare insalubră și improprie pentru desfășurarea activității.

Un control al șefilor de la București a scos la iveală că inspectorii OPC Buzău încasează sume frumoase de bani în urma așa-ziselor controale efectuate la operatorii de pe raza județului, dovadă fiind mâncarea stricată și mizeria de nedescris constată chiar de comisarul șef ANPC, Sorin Claudiu Susanu.

Comisarul șef ANPC ne-a transmis o serie de fotografii împreună cu un mesaj: ,,Una dintre principalele unități de alimentație publica din Buzău a fost închisă pentru neregulile descoperite. Este inadmisibil și extrem de periculos pentru consumatori modul în care acest agent economic înțelegea sa „producă” rețetele alimentare proprii. Cred ca imaginile vorbesc de la sine… din păcate!”

La doar două zile distanță, restaurantul a fost redeschis.

Potrivit informațiilor noastre, inspectorii au găsit și materii prime lipsite de elemente de identificare/caracterizare necesare determinării conformității acestora, specialități fără data preparării. Până la acest moment, pentru situația găsită, nu se știe dacă proprietarul restaurantului a fost sancționat.

Sorin Cristea(CAZMA), proprietarul unui lanț de restaurante din Buzău. Foto: sansanews.ro.

În trecut, mai mulți buzoieni s-au plâns de mâncarea servită la cunoscutul restaurant, iar unii susțin că au făcut enterocolită, însă în acest caz nu ne putem pronunța, fiind vorba de prezumția nevinovăției.

Mai multe imagini privind controlul ANPC, găsiți mai jos:

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on “Restaurant din buricul Buzăului, închis de inspectorii ANPC pentru mâncare stricată și mizerie de nedescris – BISTRO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *