PSD Buzău a anunțat retragerea tuturor reprezentanților săi din secțiile de votare din municipiul Buzău pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru 18 mai 2025. Locul acestora va fi luat de tinerii buzoieni din clasele e a XI-a şi a XII-a, care au împlinit vârsta de 18 ani.

Tinerii interesați se pot înscrie până luni, 12 mai, ora 12:00, la sediul organizației situat pe Bulevardul Unirii Nord, bloc 22, parter. Sunt disponibile 80 de locuri.

Organizaţia PSD Buzău anunţă oficial retragerea reprezentanţilor săi din secţiile de votare din municipiul Buzău pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, programat pentru data de 18 mai 2025. În locul acestora, filiala lansează un apel către tinerii buzoieni din clasele a XI-a şi a XII-a, care au împlinit vârsta de 18 ani, să se implice activ în procesul electoral ca reprezentanţi ai partidului în secţiile de votare. Înscrierile se pot face până luni, 12 mai, ora 12:00, la sediul organizaţiei judeţene PSD Buzău. Numărul maximum de înscrieri este de 80 de persoane”, a anunţat PSD Buzău.

Romeo Lungu: Nu este doar un gest simbolic – este un pas concret spre o politică mai deschisă și mai responsabilă!

Decizia a fost anunțată public și de Romeo Lungu într-o postare pe rețelele sociale. Secretarul executiv al PSD Buzău e de părere că această inițiativă nu este doar un gest simbolic, ci o acțiune concretă de deschidere către tânăra generație și de promovare a unei politici mai responsabile și mai incluzive:

”Tinerii trebuie să aibă un cuvânt de spus! Am luat o decizie importantă: PSD Buzău își retrage reprezentanții din secțiile de votare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai. În locul lor, facem loc tinerilor!

Dacă ești elev în clasa a XI-a sau a XII-a și ai împlinit 18 ani, te invit să te implici activ în procesul electoral. Este o oportunitate reală să vezi cum funcționează democrația din interior și să îți aduci contribuția la buna desfășurare a alegerilor.

Înscrierile se fac până luni, 12 mai, ora 12:00, la sediul PSD Buzău – Bd. Unirii Nord, bloc 22, parter. Avem 80 de locuri disponibile.

Așa cum am spus și public:

Cred cu tărie că schimbarea începe cu implicare. Este timpul ca noua generație să-și facă vocea auzită și să contribuie activ la o societate democratică. Nu este doar un gest simbolic – este un pas concret spre o politică mai deschisă și mai responsabilă.

Hai să construim împreună o #democrație puternică și o generație care contează!”, se arată în postarea realizată de Romeo Lungu.

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot contacta organizația PSD Buzău la numărul de telefon 0238 710 861 sau la adresa de email buzau@psd.ro.

RAPID SUPER SERVICE

By Olteanu Mariana

Între identitate şi schimbare, prefer schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *