PSD: Artiștii și scriitorii au nevoie de sprijin din partea statului

COMUNICAT DE PRESĂ

Ȋncă din luna mai a acestui an, la nivel continental s-a făcut apel către statele membre ale UE să aloce sprijin concret artiştilorloviţi brusc de pandemia de COVID-19 în condiţiileîn care toate sălile de spectacole sunt închise de peste nouă luni. Fiecare ţară în parte a decis măsuri potrivite specificului său. Spre exemplu, Austria va da câte 1.000 de euro lunar fiecărui artist atâta timp cât va dura pandemia, iar Germania alocă 100 de milioane de euro  pentru artiştiiindependenţişi microîntreprinderile culturale.

Ce face România pentru artiştii care nu au mai urcat pe scenă de nouă luni? Oferă doar motive de înaintat petiţiişi de proteste, în timp ce aceștia nici măcar nu sunt pe lista Guvernului Orban pentru susţinere în timpul pandemiei.

Social-democraţiipropun în programul de guvernare măsuri pe termen scurt, mediu şi lung pentru resuscitarea culturii naţionale ce oferă identitate României. PSD are stabilite măsuri pe termen lung destinate creatorilor de cultură. Ȋn primul rând, PSD va crea un sistem de protecţieşi asigurare socială artiştilorşi va înfiinţa uniuni ale operatorilor culturali care vor avea obiectiv esenţialprotecţiaşi asigurarea socială a artiştilor.

Ȋn premieră va fi dată atenţie scriitorilor care vor primi burse, le vor fi stimulate creaţiilefictionaleşi non ficţionale despre lockdown, solidaritate în singurătate sau valorificarea potenţialuluiterapeutic al artelor. Mai mult, încurajaţi financiar vor fi şiangajații care aplicăremotework-ul în cultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *