La această oră are loc un protest spontan în fața padocului din municipiul Buzău.
Câțiva iubitori de animale s-au strâns în fața padocului pentru a protesta și a cere explicații autorităților, având în vedere acțiunile hinghierilor din ultima perioadă.
Iubitorii de animale îi acuză pe hinghierii buzoieni că au omorât mai mult câini, chiar dacă în adăpost mai era loc. Pe de altă parte, aceștia acuză autoritățile că nu respectă legile și reglementările în vigoare.
Contactat de noi, Ionuț Sorin Apostu ne-a declarat că adăpostul nu a fost niciodată plin, însă legea le permite să eutanasieze patrupedele după 14 zile de la intrarea acestora în adăpost, însă acesta susține că dacă legea s-ar modifica, padocul i-ar putea ține pe o perioadă mai lungă.
Adriana Ticea, membru al Asociațeiei Hăpluț și Prietenii, ne-a declarat ca legea permite eutanasierea în 14 zile a câinilor fără stăpân, doar atunci când toți pașii s-au îndeplini, însă în lipsa unui site web pentru promovarea adopțiilor, câinii nu trebuie să fie eutanasiați.
Vom reveni cu informații în scurt timp!
Foto: Antonio Sebastian/Știri Din Surse Buzău