Propunere inedită al lui Silviu Roșioru: ,,Am cerut ca Piața Daciei să se numească Piaţa Revoluției 1989.”

,,Dragii mei,
Este datoria noastră, a fiecărui român, să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca memoria eroilor martiri care s-au jertfit pe altarul LIBERTĂȚII, într-un decembrie rece, acum 30 de ani, să rămână veşnic adânc întipărită în sufletele şi în mințile noastre.
Prin urmare, am decis să-mi aduc şi eu umila contribuţie, vis-à-vis de cele afirmate mai sus. Astfel, am depus un proiect de hotărâre în atenția Consiliului Local Municipal, prin care am cerut ca Piața Daciei să se numească Piaţa Revoluției 1989. Şi, dacă vă întrebați de ce este necesară o astfel de schimbare de nume, vă rog sa citiți cu atenție scrisoarea sfâşietoare a unei mame de erou martir al Revolutiei din decembrie 1989!” – a scris pe facebook, consilierul local municipal, Silviu Roșioru.

Scrisoarea sfâşietoare a unei mame de erou martir al Revolutiei din decembrie 1989!’

„Dragul meu, au trecut 30 de ani..
Mai mulți decât aveai tu când ai plecat dimineața de acasă, ca să te lupți „pentru libertate şi fericire”. Astăzi, acum 30 de ani, ai ieşit pe uşă. Nu te-ai mai întors, te-a omorât un glonț răzleț.
Mie mi-au zis că sunt mamă de erou; dar eu aş fi vrut să fiu mamă de băiat în viață.
Dragul meu, am rămas singură. Au plecat toți de lângă mine. Unii au murit, restul au plecat din țară. Eu le-am zis că tu ai murit în acel decembrie şi pentru libertatea şi fericirea lor. Dar ei au zis că nu se simt nici liberi şi nici fericiți, aşa că au plecat.
Toți copiii cu care te jucai în fața blocului au crescut, s-au făcut oameni mari şi au plecat şi ei. Nu mai am pe nimeni cu care să vorbesc despre tine.
De parcă nici n-ai fi fost vreodată…
Dragul meu, iubita ta de atunci, din decembrie, s-a căsătorit şi a plecat şi ea. M-a sunat acum vreo douazeci de ani, că e în America, are trei copii şi e fericită.
Eu nu am decât o geacă subțire de fâş, cu care ai plecat. Era albă şi curată, dar ei mi-au dat-o roşie înapoi. Și murdară de pământ…
La început, mă uitam la televizor, dar nu vedeam decât cum s-au pus toți pe furat şi pe distrus țara pentru care ai murit tu. Aşa că nu m-am mai uitat, că mă durea, dragul meu.
Ce putere am eu împotriva tâlharilor? Toată puterea mea întreagă erai tu, dragul meu…
În ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; că mereu povesteşte de tine şi de ceilalți care au ieşit pe străzi „pentru libertate şi fericire”. Uneori te arată şi pe tine în poze. Mă uit şi plâng, dragul meu.
Au trecut 30 de ani şi iarăşi e decembrie. Am deschis astăzi televizorul.
Dar nu mai zic nimic de tine. Zic doar că ăştia care au distrus țara de când ai murit tu îşi dau o lege ca să scape.
Dragul meu, dacă tu ai fi ştiut, în dimineața aia rece de decembrie, că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani şi apoi să scape nevinovați, mi-ai mai fi spus că mergi să lupți „pentru libertate şi fericire”?
Dragul meu, mai bine stăteai acasă…
Mai bine încuiam şi aruncam cheia pe geam.
Închid televizorul şi mă pregatesc să mor. Și după ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-şi va mai aminti de tine şi de dimineața aceea de decembrie.
De parcă nici n-ai fi fost… dragul meu…”