„Prinţişorul”, pilot al aviației militare. Peripețiile lui Nicu Ceaușescu, la școala din Boboc

În 1975, Nicolae Ceaușescu i-a ordonat comandantului Școlii Militare de Aviație „Aurel Vlaicu” (din Boboc, județul Buzău) să-l instruiască pe mezinul Nicu, în condițiile în care acestuia îi intrase în cap o nouă nebunie: să devină primul aviator al patriei. Elenei Ceaușescu nu i-a surâs absolut deloc această idee, întrucât nu voia să-l știe pe fiul ei iubit printre nori, riscându-și viața. În schimb, fantezia „prințișorului” a fost încurajată de dictator, comandantul suprem al armatei, dar și de unchii săi generali.

”În 1976 circula o legendă precum că a terminat facultatea în Anglia şi că regina i-ar fi făcut cadou un avion de mici dimensiuni. Ar fi venit cu el în ţară. După ce terminase facultatea, l-a chemat ministrul apărării să-l întrebe, pentru că îi venise sorocul să facă armata cu termen redus, unde vrea să meargă în armată. El a zis că la Boboc, pentru că vrea să ia şi brevetul de pilot. Şi aşa ne-am trezit cu Nicu Ceauşescu la unitate”, povesteşte colonelul în rezervă, Marcel Smoleanu.

Vestea venirii mezinului familiei Ceaușescu la Boboc a căzut ca o bombă la Școala Militară de Aviație. Tudor Postelnicu – pe atunci secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Județean de partid Buzău –, s-a ocupat personal de toate detaliile pentru a-i asigura lui Nicușor un trai bun.

În cartea „Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie poltică“, Mihai Pelin scrie că Tudor Postelnicu a intrat în graţiile familei prezidenţiale pentru că „i-a asigurat un trai şi un anturaj feminin corespunzător“ odraslei Ceauşeştilor.

Pregătiri pentru venirea „Prinţişorului”

Mai multe familii de ofițeri au fost evacuate peste noapte, pentru a elibera un bloc cu două etaje aflat în incinta unității de la Boboc, s-au făcut renovări cu meșteri veniți de la București, iar Elena Ceaușescu i-a trimis mobilă sculptată nou-nouță, veselă de porțelan, pahare de cristal și numeroase cutii pline cu lenjerie și țoale făcute la comandă. Apartamente ale lui Nicu au fost dotate cu două telefoane, dintre care unul avea linie directă la Cabinetul 1.

Sala de cursuri în care Nicușor primea lecții de aviație a fost organizată chiar la parterul blocului amintit. Acesta era inițiat în tainele aeronauticii de o echipă alcătuită din nu mai puțin de 20 de specialiști – ofițeri, profesori și maiștrii militari.

 La unitatea de la Boboc s-a construit o pistă nouă, un turn de control cu aparatură de ultimă generație și au fost alocate două aparate de zbor noi, IAR-823, extrem de performante în acei ani.

Nicușor și-a adus, la Boboc, și cei doi bolizi preferați – Renault 16 și Audi –, care au fost parcați într-un hangar și întreținuți de doi mecanici din Capitală. Nicu Ceaușescu se urca la volan în fiecare sâmbătă dimineața, când venea la București, de unde se întorcea la începutul săptămânii. Unul dintre cei mai respectați bucătari ai aviației – abia pensionatul bucureștean Ion Deteșanu – a fost rechemat la datorie pentru a-i găti prințișorului cele mai alese și mai sănătoase mâncăruri. Legumele, carnea și celelalte produse erau asigurate de ferma din comuna Mărăcineni, pe care liderii comuniști din județ o controlau frecvent.

Nicu nu a putut să zboare cu avionul cu reacție

La ordinul Elenei Ceauşescu, Nicu nu a fost lăsat niciodată să zboare singur în carlinga avionul de antrenament, spune Marcel Smoleanu, iar trecerea lui la manşa unui avion cu reacţie nu s-a pus niciodată în discuţie. ”Abia după un an de la plecarea lui din unitate am înţeles de ce nu avea voie să zboare la reacţie. Avea ceva probleme la inimă, extrasistole, ceva, şi nu avea voie la reacţie. De aceea a zburat numai cu avion cu piston şi alături de un instructor”, relatează Smoleanu.

„Prinţişorul” era un vecin modest, juca tenis și petrecea până dimineața

Cei cei care aveau probleme cu şefii găseau înţelegere la prietenul extrem de puternic. Comandanţii executau ordinele fără să comenteze prea mult.

Era văzut foarte des în sala de mese, în sălile de instrucţie, pe aerodrom dar şi pe terenul de tenis de câmp, amenajat la începutul şederii sale în bază. Era înnebunit după acest sport şi de aceea îşi adusese cu el în unitate echipamentul pe care îl primise de la Ilie Năstase. Îşi găsise la Boboc adversari pe măsură, un maior şi un maistru militar, între ei legându-se o relaţie aparte. 

”La un moment dat, maistrul căruia îi spuneam Nebunică s-a scăpat cu nişte bancuri mai fără perdea, despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Contrainformatorul şi secretarul comitetului de partid erau palizi. Şi el a început să râdă, Nicu Ceauşescu, de banc. Hai, mai spune, îl îndemna Nicu. Râdea atât de tare încât la un moment dat a aruncat cu racheta de pământ şi mai că se tăvălea pe jos. I-a spus maistrului că dacă mai spune bancuri, când pleacă, îi lasă tot echipamentul. Se uita la contrainformator, apoi la secretarul comitetului de partid, şi râdea parcă în ciuda lor”, îşi aminteşte Smoleanu.

”Noi stăteam la parter şi dimineaţa şi seara ne întâlneam pe scări. Saluta, zâmbea şi ne întreba ce mai facem. Într-o seară, când jucam table, am rămas fără ţigări şi eram cu toţii supăraţi că nu avem de unde să cumpărăm. Atunci a venit unul cu ideea să punem pariu, cine are curaj să-i ceară lui Tovarăşu’… şi m-am dus eu. M-a invitat înăuntru, dar n-am intrat că ar fi trebuit după aia să dau notă explicativă la Securitate. A zâmbit şi m-a întrebat de care vrem? Kent sau Marlboro? Am spus că vreau Snagov, dar mi-a dat Kent. Am vrut să iau trei ţigări, pentru fiecare dintre noi câte una, dar el ne-a dat două pachete.”

”De multe ori venea însoţit de prieteni şi femei extrem de cochete. Veneau maşini speciale care îl aprovizionau cu lăzi de băutură, jucau poker şi trăgeau chefuri până la ziuă.”

Amintirile instructorului de zbor Ion Văleanu:

„M-a impresionat cu modestia lui. S-a îmbrăcat militar, saluta superiorii, a făcut, cât de cât, instrucţie. Dar era cam delăsător, nu prea îi plăcea să pună mâna pe carte. Eu i-am dat în mână instrucţiunile, primele noţiuni de aerodinamică şi după o săptămână l-am scos la zbor.”

„Jucam şi table cu Nicu, seara, la un şpriţ. Îl băteam şi nu îi convenea, făcea urât, dar nu exagera. L-am tras de limbă şi mi-a spus tot din casă. O iubea mult pe soru-sa. Zoe era o rebelă şi era urmărită tot timpul. Şi el era urmărit, dar îl durea în cot. Spunea că lui Ceauşescu îi plăcea foarte mult vânătoarea şi că atunci când mergeau la vânătoare, gonacii mai luau fazani de la el şi îi puneau la tat-su, iar el îi înjura ca la uşa cortului.”

„Venea pe la el Donca, fata lui Mizil. Era o tânără foarte simpatică. Se iubeau! Odată, când am stat la masă cu ei, ea i-a cerut voie lui Nicu să participe la Cenaclul Flacăra. Soarta a făcut ca ei să nu rămână împreună. Ca o ironie, Donca Mizil s-a îndrăgostit şi s-a măritat cu un pilot de la TAROM, alături de care trăieşte o frumoasă poveste de iubire şi în prezent.”

 Nicu Ceauşescu a devenit șef de promoție în doar şase luni

Deşi toţi piloţii devenau şefi de promoţie după trei ani de stagiu, Nicu Ceauşescu a devenit în doar şase luni.

”La 40 de ani după această întâmplare, pe plăcuţa memorială cu şefii de promoţii încă este trecut numele lui Nicuşor. După revoluţie l-au şters, apoi l-au scris din nou pentru că nimeni nu poate să mai retragă această distincţie. E un fapt consumat şi nu există nicio cutumă care să-i retragă titlul”, a dezvăluit comandorul în rezervă, Marcel Smoleanu.

Foştii colegi ai lui Nicuşor, trecuţi acum de 70 de ani, îşi mai amintesc cum prinţişorul venea dimineaţa la raport îmbrăcat într-o uniformă impecabilă. Singurele vizite părinteşti le primea doar dinspre mamă, tatăl neavând timp pentru deplasările la Buzău.

Datorită influenţei lui Nicu Ceauşescu în mediile politice, după absolvirea cursurilor, unitatea de aviaţie de la Boboc s-a ales cu un teren de tenis de masă, o sală modernă de sport, asfaltarea drumului care leagă unitatea militară de gara Boboc dar şi cu schimbarea culorii uniformei trupelor de aviaţie din kaki în albastru.

Surse:

ceausescunicolae.wordpress.com

evz.ro

Sorin Turturică – „Pe aviatori lasă-i să zboare!” (Editura Anima, 2008)