Un incident cu iz de controversă s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni, în municipiul Buzău, acolo unde jurnaliștii Știri din Surse Buzău l-au surprins pe primarul comunei Glodeanu Siliștea la o ieșire în oraș, cu mașina primăriei parcată ilegal, pe un loc destinat mamelor cu copii.

Edilul, aflat în timpul programului, a fost văzut la restaurantul Casa Berarilor, în compania unei domnișoare misterioase. Deși nu ar fi fost nimic în neregulă cu o simplă cină privată, detaliul care ridică semne de întrebare este folosirea autoturismului instituției, autovehicul și combustibil plătite din bani publici, pentru o activitate personală.
Mai grav este că mașina era parcată neregulamentar, pe un spațiu destinat mamelor cu copii mici – un gest care trădează nu doar o lipsă de respect față de regulile de circulație, ci și față de cetățenii care chiar au nevoie de acele locuri speciale.

Întrebarea care se ridică este simplă: este normal ca un primar să folosească bunurile publice în scopuri private? Și dacă da, cine suportă cheltuielile cu combustibilul, uzura mașinii și eventualele sancțiuni?
Până la acest moment, edilul din Glodeanu Siliștea nu a oferit un punct de vedere oficial. Redacția Știri din Surse Buzău i-a transmis o solicitare în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a afla dacă ieșirea de la Casa Berarilor a fost o deplasare de serviciu, achitată din fonduri publice, sau o escapadă personală sub protecția funcției.






Hai dă vă dracu de propăși, nu știți ce să mai faceți pentru vizualizări.