Judecătoria Râmnicu Sărat a decis să mențină măsura controlului judiciar față de primarul comunei Cochirleanca, Nicolae Stancu, acuzat de multiple infracțiuni grave ce țin de gestionarea ilegală a deșeurilor și încălcarea legislației privind protecția apelor. Alături de edil, sub aceeași măsură preventivă rămân și inculpații Enache Dumitru și Putinică Georgian.

„Instanța constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar se mențin” – se arată în minuta pronunțată în camera de consiliu pe 19 martie 2025, la ora 12:15, în dosarul nr. 225/287/2025/a1.2.

Conform deciziei, inculpații trebuie să respecte mai multe obligații, printre care prezentarea la organele judiciare ori de câte ori sunt chemați, informarea instanței cu privire la orice schimbare de domiciliu și interdicția de a părăsi țara fără aprobare.

Acuzații multiple și grave

Nicolae Stancu este cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care:

  • eliminarea și păstrarea ilegală a deșeurilor în afara spațiilor autorizate,
  • instigare la incendierea și îngroparea deșeurilor,
  • evacuarea de ape uzate și substanțe periculoase în ape de suprafață și subterane,
  • executarea de lucrări fără avizele legale.

Toate faptele sunt comise în formă continuată și sunt considerate într-un concurs real de infracțiuni, ceea ce agravează poziția procesuală a edilului.

Enache Dumitru, implicat în aceleași fapte, este considerat coautor, iar Putinică Georgian este acuzat de complicitate și de implicare directă în îngroparea deșeurilor și alte activități ilegale legate de gospodărirea apelor.

Supraveghere strictă și riscul arestului preventiv

Instanța a atras atenția inculpaților că, în cazul în care încalcă cu rea-credință obligațiile impuse, controlul judiciar poate fi înlocuit cu arestul la domiciliu sau arest preventiv. În sprijinul supravegherii, minuta a fost comunicată către IPJ Buzău, Poliția Municipiului Râmnicu Sărat, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Buzău și Poliția de Frontieră Română.

Pentru asigurarea apărării, avocatul din oficiu al primarului, Milea Anca Renata, va fi remunerat din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 275 alin. 6 Cod procedură penală.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *