Primarul comunei Beceni își menține poziția față de centrul de carantină

„Așa cum am promis, în ultimul comunicat, că vă voi ține la curent în legătură cu situația creată la fosta Tabară Școlară de la Arbănași și cu posibilitatea de a fi aduse persoane suspecte de COVID-19, revin cu informații noi.

Aseară, în jurul orei 22:00, am fost contactat de reprezentanții Prefecturii Buzău, care m-au informat că la Spitalul de Boli Contagioase a fost internată o persoană venită din Italia, existând suspiciuni că ar fi contaminată cu acel virus letal.

Autoritățile centrale ne-au asigurat că în urma investigațiilor făcute de specialiști a rezultat faptul că persoana respectivă nu este purtătoare de virusul care a provocat neliniște în randul locuitorilor din Beceni și nu numai.

Întucât, dimineață a fost semnalat faptul că în timpul nopții pe drumul către Arbănași au fost văzute echipaje medicale și jandarmi, m-am deplasat la tabară, constatând că respectiva persoană fusese adusă deja.
De urgență m-am deplasat la sediul Prefecturii, unde în cursul întregii zile am intrat în contact cu reprezentanți ai: Prefecturii, Direcției de Sănătate Publică Buzău, Garzii de Mediu, Poliție, Jandarmi, cerând tuturor lămuriri cu privire la această situație.

Domnul Prefect m-a asigurat că va continua să caute și alte soluții de relocare, așteptând hotărârile și clarificările luate de Guvernul României și de Ministerul Sănătății cu privire la aceste centre de carantină.
Și Direcția de Sănătate Publica Buzău ne-a asigurat prin doamna director că persoana respectivă nu este contaminată, iar la Beceni nu va fi adus niciun bolnav confirmat al virusului purtător.
Totodată, Garda de Mediu Buzău a cofirmat ceea ce am semnalat și noi încă de la început, și anume că nu sunt îndeplinite condițiile de mediu și de siguranță a celor ce vor fi aduși acolo.

În acest moment continuăm să căutăm soluții împreună cu autoritățile județene.
Îmi mențin poziția pe care am avut-o încă de la început și le-am transmis că în opina noastră trebuie să fie amenajat un centru corespunzător într-o altă locație, care să îndeplinească toate condițiile de igienă și să fie pregătit pentru astfel de situații.
Am speranța că va fi luată decizia corectă prin care cetățenii comunei Beceni vor fi protejați de o eventuală contaminare.

Fac apel la calm și înțelegere, iar competitorilor politici le atrag atenția să nu folosească această panică în scopuri electorale, dezinformând opinia publică.
Menționez că, în Tabară de la Arbănași se află o singură persoană și nu 4, iar eu nu mi-am dat acordul pentru a fi transferată în tabară – așa cum s-a vehiculat pe rețelele de socializare. Persoana respectivă este supravegheată medical, iar zona este pazită de echipaje ale Jandarmeriei.

Închei prin a vă asigura de toată deschiderea și fermitatea în rezolvarea acestei siuații”, a transmis printr-un comunicat oficial, Laurențiu Constantin, primarul comunei Beceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *