Primarul Buzăului lansează acuzații dure: „PSD este setat pe autodistrugere. Marcel Ciolacu nu mai are niciun viitor în politică”Foto: Inquam Photos/George Călin

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, critică în termeni duri actuala conducere a Partidului Social Democrat, susținând că formațiunea este pe o pantă descendentă și riscă să se autodistrugă dacă nu se produce o schimbare profundă de leadership. În vizorul edilului se află fostul lider PSD și premier, Marcel Ciolacu, despre care Toma afirmă că „nu mai are niciun viitor în politica românească”.

Declarațiile au fost făcute joi, după ședința Consiliului Local Municipal Buzău, unde Toma a subliniat că a primit numeroase semnale din partea primarilor din țară privind necesitatea intrării PSD la guvernare.

„PSD trebuie să intre la guvernare, este obligatoriu acest lucru. Sunt sunat de multă lume, primari care sunt de acord cu poziția mea. Înhamă-te la treabă și oferă susținere pentru reformă, pentru că echipa de negociatori a PSD este cea mai bună a României. Conducerea PSD negociază extraordinar de bine, dar nu prea se pricepe la reforme”, a afirmat Toma.

Edilul a remarcat că actuala conducere, cu excepția lui Marcel Ciolacu, ar trebui să susțină reformele, dar că este nevoie de o reconfigurare profundă a echipei de conducere la viitorul congres al partidului: „PSD a pierdut foarte mulți alegători care s-au dus spre AUR sau Victor Ponta. Sper ca actuala conducere să facă pasul în spate. PSD este setat pe autodistrugere”.

Toma a subliniat că singura variantă viabilă de premier este Ilie Bolojan, reiterând că președintele României, Nicușor Dan, a susținut public tandemul „Dan – Bolojan” pentru conducerea țării.

Despre fostul lider al PSD, Marcel Ciolacu, primarul a declarat tranșant: „Nu mai are niciun viitor în politica românească. În momentul în care pierzi patru rânduri de alegeri la rând, trebuie să te dai mai mulți pași în spate, nu doar unul singur”.

Constantin Toma a participat recent și la ceremonia de învestire a noului președinte al României, Nicușor Dan, căruia i-a oferit sprijinul în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *