Precizări importante privind intenția de ajustare a prețului apei potabile furnizate, a tarifului pentru serviciul de canalizare – epurare și a tarifelor la serviciile conexe activității de apă potabilă și canalizare – epurare

 Compania de Apă S.A. Buzău implementează „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Buzău, în perioada 2014-2020”, nr. 301/23.12.2019, proiect care are o valoare de peste 320 milioane de euro și este cofinanțat de Uniunea Europeană, Guvernul României, Autorități Locale și Compania de Apă.

Pentru susținerea contribuției proprii a Companiei de Apă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008 și toate Consiliile Locale implicate au aprobat cu Hotărârea nr. 19/ 27.11.2019 o strategie de tarifare care prevede o ajustare graduală a prețului apei potabile și a tarifului de canalizare – epurare pentru perioada 2020 – 2025.

 În acest context, Compania de Apă Buzău anunță intenția de ajustare a prețului apei potabile furnizate, a tarifului pentru serviciul de canalizare – epurare și a tarifelor la serviciile conexe activității de apă potabilă și canalizare – epurare.

În conformitate cu Decizia A.N.R.S.C. nr. 181/ 17.11.2021, pentru anul 2022, propunerile de ajustare sunt: pentru apă potabilă 13,20%; pentru canalizare – epurare 19,60%. Tarifele serviciilor conexe se vor actualiza cu noul preț al materialelor și materiilor prime utilizate. Noile prețuri și tarife vor cuprinde și  indicele de inflație din anul 2021, comunicat de Institutul Național de Statistică. TVA – ul aplicabil este cel în vigoare la data prezentei, de 9% la apă potabilă și canalizare și 19% la servicii conexe.

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *