Astăzi, ca în fiecare zi din viața de polițist, dedicată servirii Patriei și protejării semenilor, polițiștii buzoieni s-au alăturat cu solemnitate și onoare ceremoniei de 1 Decembrie, pentru a aminti buzoienilor despre importanța mândriei de a fi român.

Anul acesta însă, ceremonia a îmbrăcat o formă aparte pentru polițiști. La finalul defilării, întorși acasă, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au pregătit un omagiu pentru doi colegi.

Polițiști în același echipaj cu o seară înainte, cei doi colegi au intervenit pentru înlăturarea cu orice preț a pericolului în care se aflau o femeie și cei doi copii ai săi, întrucât aceasta sesizase, prin apel 112, că soțul este violent și o agresează.

În fapt, aseară, 30 noiembrie, polițiștii Secției de poliție rurală Merei au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la un caz de violență domestică în localitatea Lipia.

La fața locului, s-a deplasat de îndată echipajul de poliție format din cei doi colegi, pentru a verifica cele semnalate.

Astfel, la imobilul indicat a fost identificată apelanta, o femeie, de 43 de ani și soțul acesteia, un bărbat, de 49 de ani.

Prin utilizarea mijloacelor din dotare, cei doi polițiști l-au imobilizat pe agresor.

În momentul intervenției pentru aplanarea conflictului, polițiștii au suferit leziuni la nivelul membrelor, fiindu-le acordate de urmare îngrijiri medicale.

În sprijin, la fața locului, au sosit imediat alte două echipaje de poliție, în vederea înlăturării oricărei stări de pericol.

Bărbatul a fost condus la Poliție.

Polițiștii au demarat cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie.

De asemenea, cazul a fost sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, care a demarat cercetările, conform competențelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În data de 1 decembrie a.c., instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Astăzi, de Ziua Națională, prin salutul de onoare oferit celor doi colegi, ca simbol al aprecierii colective, polițiștii buzoieni au subliniat nu numai că ne regăsim prin orice acțiune în identitatea unui neam dintotdeauna luptător întru dreptate, dar și că unirea emană o forță de necontestat și greu de înfrânt.

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *