autostrada a7

odul de pe Autostrada Moldovei, aflat pe Lotul 1 al tronsonului Buzău – Focșani, este în continuare în construcție, deși inițial termenul de finalizare era stabilit pentru august 2024. Lucrările la acest segment de autostradă, inclusiv la podul de aproape 1,3 kilometri peste râul Buzău, nu au fost finalizate la timp de către constructorul UMB, iar termenul de inaugurare a fost prelungit până în iunie 2025.

Pe acest tronson de autostradă, doar un drum de legătură de 7 kilometri, care conectează DN2 cu Lotul 2 al A7, a fost dat în circulație în noiembrie anul trecut. Restul Lotului 1, în lungime de 4,6 kilometri, se află în continuare în execuție, cu un stadiu fizic actual de aproximativ 90%.

Când va fi deschis A7 Buzău – Focșani, Lotul 1

Conform reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), traficul va fi deschis în luna iunie 2025. Potrivit purtătorului de cuvânt Alin Șerbănescu, lotul va deveni operațional simultan cu descărcarea traficului de pe Lotul Pietroasele – Buzău, unde constructor este compania turcă Nurol.

alin serbanescu autostrada a7

„Circulația va fi deschisă în luna iunie, în paralel cu descărcarea traficului care este pe lotul următor spre Ploiești, lotul Pietroasele – Buzău, unde constructor este compania Nurol. Se va face atunci pentru a nu rămâne un lot muzeu, pe care nu se poate circula”, a declarat Alin Șerbănescu pentru HotNews.ro.

Pentru ca Lotul 1 să fie folosit în totalitate, este necesar ca în capătul spre Ploiești constructorul Nurol să finalizeze bretelele de descărcare ale nodului rutier cu DN2B Buzău – Brăila.

Cum arată podul de pe A7 peste râul Buzău

Podul de aproape 1,3 kilometri rămâne cea mai mare provocare a acestui tronson. Imagini recente surprinse din dronă arată progresul lucrărilor, în timp ce constructorul UMB continuă montarea structurilor finale. Odată ce lucrările vor fi finalizate, tronsonul va asigura ocolirea parțială a municipiului Buzău pe partea de est.

Date tehnice despre Lotul 1 al Autostrăzii A7 Buzău – Focșani

  • Lungime: 4,6 km (+7 km drum de legătură)
  • Valoare: 690 milioane lei (fără TVA)
  • Constructor: SA&PE – UMB – Tehnostrade
  • Începerea execuției: decembrie 2022
  • Termen inițial de finalizare: august 2024
  • Termen de finalizare actualizat: iunie 2025
  • Stadiu fizic: 90%

Autostrada Moldovei este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, având ca scop conectarea Moldovei cu restul țării printr-o rețea modernă de transport. Cu toate acestea, întârzierile în execuția anumitor loturi, inclusiv a acestui segment, pun sub semnul întrebării respectarea termenelor de finalizare pentru întreaga autostradă.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *