Au trecut 147 de ani de când au fost puse bazele Partidului Național Liberal. Din 1875 scriem istorie alături de români și de partidul nostru și nu ne oprim aici. La ceas aniversar suntem obligați să ne amintim de toți liberalii, dar mai ales de cei care au avut contribuții semnificative la dezvoltarea țării noastre.


Au fost și momente grele, de cumpănă, când liderii partidului au fost aruncați în temnițele comuniste, când au plătit cu viața pentru credința lor în valorile liberale, dar aceleași principii, urmate ani la rândul de liderii Partidului Național Liberal, au dus la modernizarea României.
Tocmai de aceea am sărbătorit și anul acesta ziua PNL acasă, la Buzău, alături de primari, aleși locali sau simpli simpatizanți ai partidului.


Gabriel Avrămescu, președinte PNL Buzău: ”Devine deja o tradiție a PNL Buzău ca ziua partidului să fie dedicată comemorării liberalilor de la noi din județ. Am fost și anul acesta, alături de colegii mei din organizație, parlamentari, primari, aleși locali sau membri simpli, la Sărata Monteoru, la Capela familiei Monteoru. Grigore Monteoru este cel care a fondat în anul 1876 organizația liberală de la Buzău, organizație pe care acum aproximativ doi ani mi-am propus să o resuscitez și cu ajutorul buzoienilor care cred și se regăsesc în valorile liberale să o readucem la loc de cinste, acolo unde îi este locul. Nu putem uita, bineînțeles, de cel mai bun primar pe care l-a avut Buzăul: Nicu Constantinescu. Este considerat drept ctitorul Buzăului, iar una din construcțiile lui emblematice este Palatul Comunal care, din păcate, în aceste vremuri este locuit de personaje care nu-i fac cinste.”


Vlad Mircea Pufu, președintele organizației municipale PNL Buzău: ”Le-am propus colegilor din filială să susținem construirea unui bust al celui care a fost Dr. Constantin C. Angelescu, poate cea mai proeminentă personalitate liberală pe care a dat-o Buzăul spațiului politic antebelic. Fiu adoptiv al Buzăului, prin căsătoria cu Virginia, fiica lui Grigore Monteoru, a fost președinte al organizației PNL Buzău între 1912 și 1947. Apropiat colaborator al lui Ionel I.C. Brătianu, a fost un reformator prin definiție, fiind considerat un continuator al lui Spiru Haret, prin măsurile pe care le-a luat ca ministru al Învățământului, funcție deținută de nouă ori. Supranumit ”doctorul Cărămidă” pentru nu mai puțin de 12.000 de localuri de școli construite în țară, dr. Constantin C. Angelescu ne-a lăsat, la Buzău, peste 150 de școli. Printre acestea, clădirile în care se află astăzi colegiile Eminescu, Economic, Pedagogic, Agricol, Seminarul Teologic, imobilul care găzduiește Muzeul Județean și Teatrul ”George Ciprian”. Propunerea de a cinsti memoria acestui lider liberal care a construit o parte din Buzăul modern a venit într-o zi în care am omagiat 147 de ani de liberalism, prilej să amintim că PNL Buzău are, în istoria sa, personalități care au amprentat puternic viața politică locală și națională.”

Partidul Național Liberal are obligația de a continua să lupte pentru dezoltarea României și mai ales a județului nostru. Trebuie să depunem toate eforturile ca cetățenii să treacă peste această criză economică, să folosim la maximum resursele financiare din PNRR și nu numai. Românii   merită un viitor mai bun!

La mulți ani, PNL!

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *