Într-o perioadă în care ne simțim pioni pe tabla vieții, elevii de la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’’ Buzău continuă să ne uimească cu priceperea și îndemânarea lor. Susținuți de către profesorul pentru instruire practică, Ionel Jurubiță, ei au creat piese de șah, din lemn, la mașinile moderne cu panou digital pentru setare a comenzilor de prelucrare, care intră în dotarea atelierelor scolii. Scopul a fost îmbinarea utilului cu plăcutul, activitatea dorindu-se a fi și una de antreprenoriat, în sensul că elevii și-ar putea valoriza munca în diferite proiecte.

Au îmbinat teoria cu practica și s-au bucurat de rezultate. Așa a debutat prima parte a semestrului în curs pentru elevii învățământului profesional de la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’’. Piesele de șah pe care le-au realizat sunt dovada faptului că acolo unde există implicare, determinare, perseverență și mai ales dorința de a învăța, ideile se pot transpune în fapte cu ușurință. Activitatea este realizată în acord cu programa școlară, produsul finit generat fiind expresia abilităților, cunoștințelor, competențelor și atitudinilor pe care elevii le-au dezvoltat pe parcursul orelor alocate stagiilor de pregătire practică din atelierul școlii.

Un rol important în realizarea pieselor de șah l-au jucat și mașinile moderne cu panou digital pentru setarea comenzilor de prelucrare, pe care școala le deține. Fără existența acestora activitatea orelor de practică ar fi fost mult mai greu de realizat. Și asta pentru că dotarea laboratoarelor de practică cu aparate și mașini, raportate la cerinţele actuale, asigură premisele formării unor meseriași de care este atâta nevoie și care se vor putea integra repede pe piața muncii aflată într-o continua schimbare.

De altfel, căutarea soluțiilor pentru modernizare și dotare este o preocupare constantă a colectivului Liceului Tehnologic ,,Henri Coandă’’ Buzău. La momentul acesta elevii se pregătesc pentru realizarea unor noi produse finale, cel puțin la fel de reușite, ca rezultat al învățării pe baza întocmirii de proiecte . Ei au găsit, într-adevăr, semnificația proverbului ,,Meseria este brățara de aur’’.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *