Astăzi, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, situat în județul Buzău, au avut loc percheziții efectuate de procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Perchezițiile s-au desfășurat la sediul social și punctele de lucru ale unei firme implicate în construcția lotului 2 Mizil-Pietroasele al tronsonului Ploiești-Buzău, firmă reprezentând o asociere între o companie bulgară și una românească.
Motivul acestor percheziții a fost suspiciunea de desfășurare a activităților miniere fără permis sau licență. Conform unui comunicat emis de Ministerul Public, excavările de pământ necesare lucrărilor de construcție s-ar fi realizat fără obținerea unei licențe de exploatare de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și fără plata redevenței datorate statului român. Activitățile ilegale ar fi început în octombrie 2022 și ar fi continuat până în prezent, prejudiciul estimat fiind de 750.000 de lei, conform sansanews.ro.
„Prejudiciul în cauză este de aproximativ 750.000 de lei, reprezentând plata redevenței datorate statului român pentru cantitatea de pământ excavată. La activitățile desfășurate, procurorii au beneficiat de suportul polițiștilor din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R.,” se arată în comunicat.
Cercetările vor continua la fața locului, fiind implicate mai multe instituții: Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Administrația Națională „Apele Române”, Garda Națională de Mediu și Institutul Național de Criminalistică.
„Activitățile au fost realizate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de executare de activități miniere fără permis sau licență, utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri fără autorizația de gospodărire a apelor și exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii, inului și altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și de extragere a agregatelor minerale fără autorizația de gospodărire a apelor,” se menționează în comunicat.
