Am aflat de problemele grave de sănătate ale părintelui Constantin Oprea – preot în cartierul Mihai Viteazu  din Buzău –  de la ziaristul Vlad Ștefan Orjan, care mi-a transmis un mesaj pe una dintre rețelele de socializare, descriindu-mi starea părintelui și nevoia de a primi ajutor. În același mesaj eram informat și de faptul că părintele nu vrea să vorbească despre problemele sale de sănătate, pentru a nu induce ideea că cere cuiva ceva. Domnul Orajan mi-a mai scris că, totuși, părintele nu trebuie lăsat, pentru că se poate pierde, iar comunitatea dorește să-l susțină.

O undă imensă de speranță a venit atunci când de situația părintelui a aflat Înaltpreasfințitul Ciprian. Ierarhul nostru a dat modelul mobilizării în sprijinul părintelui Constantin Oprea, iar șansa acoperirii costurilor cu realizarea unei operații de transplant de ficat a devenit reală.

Deși familia părintelui și părintele au încercat să ducă singuri această suferință este clar că fără solidaritate nu se poate. De aceea, orice sprijin venit din partea celor care-l cunosc pe părintele este minunat.

Viața părintelui poate fi salvată! Părintele  are deja un donator, o rudă apropiată. A parcurs și toate etapele premergătoare realizării transplantului, la o clinică din Turcia, dar a fost și informat asupra faptului că intervenția nu mai poate fi amânată.

Părintele  are și un număr de cont unde poate fi sprijinit: RO50BTRLRONCRT0CI5523601 ( titular Oprea Emilia).

Rămâne să-i fim alături cu sprijinul și rugăciunile noastre!

Sursă: paulnegoita.ro

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *