Serviciului de Ecarisaj din oraș funcționează de mai bine de 2 săptămâni fără medic veterinar după ce Emil Paraschiv nu a mai dorit să prelungească contractul încheiat cu Primăria Buzău.

În ultimele zile, mai mulți buzoieni au dorit să adopte patrupedele capturate în Adăpostul Public Buzău, însă au primit răspuns negativ din partea îngrijitorilor: ,,Nu se fac adopții până nu vom avea medic veterinar”.

Reprezentanții unui ONG de protecția animalelor îi acuză pe reprezentanții Primăriei Buzău că au capturat animale chiar și după data de 26 iunie, atunci când contractul cu medicul veterinar s-a încheiat. Iubitorii de animale susțin că la intrarea în adăpost câinilor li se administrează o serie de vaccinuri, iar aceștia sunt sterilizați. Pe de altă parte la intrarea și ieșirea patrupedelor pe poarta padocului trebuie înregistrare o serie de documente pe care doar medicul veterinar le poate parafa.

Potrivit unor surse, câțiva câini din padoc sunt grav bolnavi de câteva luni, iar nimeni nu îi poate îngriji în acestă perioadă.

La doar câteva ore după publicarea articolului, Primăria Buzău a anunțat că anagajează medic veterinar cu o remunerație totală de 64.800 de lei/an.

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *