Fanfara militară cânta odată în Crângul solitar al Buzăului, într-un chioșc împodobit de verdeață. Din repertoriul lor amintesc valsurile celebre ale acelor timpuri, romanțe, cântece de lume, iar câteodată avea acompaniament vocal din partea unor soliști precum Mia Braia sau Maria Tănase. Aceștia erau ascultați de tot orașul. Bogații și săracii veneau să-și încânte auzul cu melodiile lor.
Dar azi, nu voi vorbi despre această fanfară, ci voi aduce în atenția domniilor voastre din nou Școala numărul 10 din cartierul Mihai Viteazu. Poate că veți rămâne mirați și nu veți înțelege de ce aleg să fac acest lucru, totuși „aveți puțintică răbdare”!
Fostul director Constantin Iordan a fost un gospodar desăvârșit, un ordonat, curat, dar și un iubitor al muzicii fără pereche.
Pe vremea dumnealui toți elevii veneau în uniformă la școală. Ține foarte mult la acest lucru, cât și la igiena persoană a copiilor. Despre dânsul știu că nu avea voce și nici talentul de a cânta la vreun instrument muzical, totuși unui iubitor autentic al acestei arte nu are nevoie de asemenea talente.
Nimeni nu-și aduce aminte când a început să încolțească în inima lui Constantin Iordan pasiunea pentru muzică, cu toate acestea îi făcea plăcere să asculte uneori, în curtea școlii țipuritul fluierului, melodiile cântate la chitară sau la muzicuță, iar câteodată asculta vocea pițigăiată a unei fetițe, ce cânta pe acorduri melodioase.
Cu toții știm că atunci când ne propunem sau ne dorim ceva cu ardoare facem tot posibilul pentru a obține ceea ce voim, așa și domnul Iordan. În inima dânsului începuse să încolțească speranța unui cor școlar de ce nu a unei fanfare? O idee năstrușnică ar spune unii…
Poate că pe drum a întâlnit și piedici, însă dorința și pasiunea pentru muzică l-au făcut să meargă mai departe. A aflat cumva că în podul școlii se găsesc mai multe instrumente muzica pe care, rugina le-a folosit pentru a se hrăni.
Mânat de ispită și curiozitate a urcat în podul școlii, unde a găsit mult dorita „comoară” ce zăcea, acoperită de praf. Ajutat fiind de un specialist de la Bobocu a recondiționat toate instrumentele găsite și a format o orchestră compusă din elevii Școlii Numărul 10 din Cartierul Mihai Viteazu.
Bunicul îmi povestise cândva, că a auzit acea orchestra cântând și la TV. „Cred că a fost singura școală ce a realizat așa ceva pe atunci și nu doar din orașul nostru, ci din întreaga țară. Am fost tare mândru!”.
A fost odată în cartier un grup muzical, înființat de directorul școlii, ce a îmbogățit patrimoniul local prin cântecele sale. Localnicii își amintesc de ea sub denumirea de „orchestra lui Constantin Iordan”.
