Campania electorală din județul Buzău atinge un nou nivel de degradare morală, după ce o adolescentă – sportivă consacrată, cu performanțe remarcabile pe plan internațional – a fost transformată într-o unealtă de propagandă politică de către AUR și chiar de către propriul tată, lider al filialei AUR Mărăcineni.
În respect față de cariera și munca acestei tinere, numele ei nu va fi menționat în acest articol. Merită să apară doar în contexte pozitive, în articole despre victoriile ei, nu în scandalul politic fabricat de adulți care încearcă să o folosească drept scut sau justificare electorală. Sportiva nu are nicio vină pentru derapajele tatălui său și pentru modul în care AUR instrumentalizează un copil pentru capital politic.
Cum a început totul: declarația radicală din Talcioc

În urmă cu câteva zile, Știri din Surse Buzău a publicat un material despre o afirmație extrem de gravă formulată de Leonard Tatu, membru și lider de filială AUR Mărăcineni. Mai mulți martori au declarat că acesta ar fi spus în Talcioc:
„AUR îi va spânzura pe cei de la PSD–PNL–USR în Piața Dacia după alegeri!”
Afirmația – incitare la violență, cu potențial penal – a stârnit îngrijorare în rândul buzoienilor, mai ales că vine din partea unui fost jandarm cu antecedente controversate, despre care există informații pe surse privind un posibil dosar penal în trecut.
Ulterior, ieri, ziarul Opinia Buzău și-a asumat același articol publicat de noi în exclusivitate, fără a menționa sursa materialului.
Până în prezent, AUR nu s-a delimitat public de aceste declarații.
Reacția AUR: victimizare, manipulare și introducerea sportivei în scandal
În loc să ofere explicații, candidatul AUR la Consiliul Județean, Ștefan Avrămescu, a lansat un atac video la adresa publicației noastre, numind-o „mizerie”, „propagandă PSD” și „campanie de defăimare”.
Fără să prezinte vreo dovadă, Avrămescu a afirmat că presa „ar ataca un tată doar pentru că e membru AUR”, introducând în mod deliberat și cinic numele fiicei sportive în scandal – deși în articolul inițial numele ei NU a fost menționat nici măcar o dată.
Mai mult, candidatul AUR sugerează că sportiva:
„Nu a primit niciun sprijin din partea statului român.”
Această afirmație este falsă.
Realitatea din documente: sprijin financiar consistent din partea autorităților
Din verificările efectuate în ultimele 24 de ore:
- Conform HCL nr. 72/07.03.2024, sportiva a beneficiat prin Asociația Kids Tenis Club de 150.000 de lei, finanțare aprobată în unanimitate de Consiliul Local Municipal Buzău, prin semnătura președintelui Comisiei de Sport, Teodor Cojocaru.

- După câștigarea titlului la Wimbledon U14, tânăra a primit 9.000 de lei NET cu titlu de premiere de la Consiliul Județean Buzău.

- Alte sprijiniri financiare și premii au fost acordate de CJ Buzău în ultimii ani, conform datelor oficiale.
Așadar, declarațiile potrivit cărora „n-a ajutat-o nimeni” sunt mincinoase. Sportiva a fost sprijinită, iar documentele demonstrează acest lucru.
Manipularea din clipul electoral: victimizarea copilului pentru capital de imagine
Într-un clip publicat în precampanie, Leonard Tatu afirmă:
„N-a ajutat-o nimeni. Tot ce am făcut, am făcut numai eu cu soția.”
Aceste declarații sunt contrazise de acte oficiale, dar sunt folosite intenționat de AUR pentru a crea o imagine falsă de victimă, pentru a ataca adversarii politici și pentru a justifica aparițiile publice ale candidatului Avrămescu.
Este inadmisibil ca o sportivă minoră să fie implicată în asemenea jocuri politice murdare. Și este regretabil că startul unei cariere promițătoare este pătat de agresivitatea unui partid și de propriul părinte.
AUR: același tip de comportament agresiv, aceeași retorică toxică
Atacurile, invectivele, manipulările și acuzele fără dovezi nu sunt noi pentru AUR, nici la nivel național, nici la nivel local. Am mai întâlnit același „tupeu grobian” și la alți politicieni buzoieni înainte ca aceștia să primească funcții la București. Chiar și costumația este reciclată electoral – pare că personajele au aceeași „geacă-model” pentru campanie.

De altfel, candidatul Avrămescu refuză de zile întregi să ne răspundă la întrebările transmise prin WhatsApp.
Concluzie: Sportiva nu are nicio vină. AUR o folosește. Tatăl ei o expune.
Noi nu am atacat niciodată un copil.
Nu am atacat un sportiv.
Nu am folosit numele ei în scandal.
Am vorbit exclusiv despre comportamentul unui adult, membru și lider AUR, care a făcut declarații extremiste.
AUR și candidatul său sunt cei care au ales să tragă în față o sportivă minoră, pentru a-și cosmetiza propriile derapaje. Este o utilizare cinică și rușinoasă a imaginii unui copil.
Din respect pentru această tânără și munca ei, am fi preferat să ținem distanța față de acest subiect. Dar presiunea publică și manipulările tot mai agresive ale AUR ne obligă să prezentăm faptele exact așa cum sunt: documentate, verificabile și în totalitate ignorate de cei care o folosesc politic pe una dintre cele mai promițătoare sportive ale județului.
Știrile trebuie verificate din mai multe surse. Noi am făcut acest lucru. AUR, nu.






Având în vedere că este campanie și dumneavoastră faceți același lucru .
Sunt de partea „cealaltă” , crezând că poveștile mai funcționează.
Ieșiți din bulă, lumea nu mai votează un candidat după povești, sarmale ,mici ,găleți cum fac PSD ,PNL de ani de zile.