Ieri, în timp ce desfășurau acțiuni în trafic, colegii au observat o persoană care a oprit autoturismul pe DN2E85 și părea dezorientată, nu au stat pe gânduri și s-au îndreptat către mașină.

Cu ajutorul unui participant la trafic care a facilitat dialogul, au înțeles repede că șoferul este de naționalitate ucraineană, că reușise să își salveze familia din calea atacurilor și că are o problemă cu autoturismul care avea pană.

Colegii s-au mobilizat rapid gândindu-se cât de mult au stat pe drum și că probabil își doresc să ajung la un loc cald și sigur.

Au găsit o anvelopă potrivită, deoarece nu aveau rezervă și anvelopa pe care o aveau nu putea fi reparată, după care s-au dus la singura vulcanizare deschisă la ora aceea, pentru a o monta.

La final, emoționat de ajutorul primit, bărbatul le-a oferit colegilor câte o îmbrățișare care au făcut mai mult decât o mie de cuvinte.

În aceste clipe grele să nu uităm că e nevoie de orice ajutor pe care îl putem da oamenilor greu încercați în această perioadă care sunt nevoiți să-și lase în spate casa, țara și oamenii dragi.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *