Parlamentul a declanșat astăzi procedura de numire a noilor conduceri la Televiziunea Română (SRTV), Radioul Public (SRR) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Decizia a fost luată în cadrul Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, iar votul final în plenul reunit este programat pentru marțea viitoare.
Potrivit unor surse politice, unul dintre numele vehiculate pentru șefia TVR este Vlad Pufu, fost senator PNL de Buzău. Pufu a fost parlamentar până în 2024 și a făcut parte din Comisia de Cultură din Senat, având experiență atât în domeniul mass-media, cât și în cel administrativ.
Înainte de a intra în politică, Vlad Pufu a activat în presă: a deținut postul Medika TV, a fost implicat în activitatea B1 TV și a lucrat la publicația Evenimentul Zilei. De-a lungul timpului, fostul senator liberal a criticat public modul în care a fost condusă Televiziunea Publică, acuzând „managementul defectuos” al instituției.
În prezent, funcția de Președinte-Director General al SRTV este ocupată de Dan Turturică, numit în timpul mandatului fostului președinte Klaus Iohannis.
Parlamentul urmează să voteze marțea viitoare noile conduceri ale celor trei instituții – SRTV, SRR și AEP –, într-un plen comun al celor două Camere.