Articolul publicat în data de 2 februarie, a adus o serie de aluzii mincinoase și denigratoare la adresa Liceului de Artă Margareta Sterian.

Articol:,,Trei „artiști” care desenau GRAFFITI pe domeniul public, au fost amendați de polițiștii locali.”

Duminică,polițiștii din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Buzău s-au sesizat cu privire la faptul că trei persoane desenau pe zidul din Amfiteatrul Tineretului.

Polițiștii locali prezenți la fața locului, mi-au furnizat informații eronate privind modul în care tinerii și-au exprimat arta. Aceștia mi-au furnizat informații precum că tinerii ar fi folosit graffiti și că vor urma să fie sancționați conform Legii nr.61/1991 republicată, cea ce nu s-a întâmplat defapt.

,,Aceștia și-au asumat vina!”

Elevii cu pricina și-au asumat vina, întrucât au colaborat cu polițiștii locali și au șters măgăleala de pe zidul Amfiteatrului, din Parcul Tineretului.

,,E pe sistemul: „Domnule eu când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul!”, sau „Luați site-ul de cultură și băgați-l în dubă!”
Ar fi trebuit lăsați să-și ducă opera până la capăt și dacă nu făceau treaba cum trebuie, îi puneam să dea cu var pe tot peretele. Dar cine să aprecieze astfel de „chestii”?”-ne-a transmis un cititor.

Graffiti, artă sau vandalism?

De aici a plecat și reticența mea către acest articol, tot mai multe blocuri și garduri din mun. Buzău au fost vandalizate.

OPINIE: ,,De ce sunt promovate în spațiul public doar stângăciile elevilor ?”

Da, așa este, se caută senzaționalul, iar cetățenii refuză de multe ori să citească un articol plictisitor privind elevii olimpici sau adevărata artă.

Liceul de Artă Margareta Sterian, liceu cu prestanță.

Liceul de Artă Margareta Sterian, derulază o serie activități, unele chiar unice în țară.

Am să vă las o listă mai jos:

Prima zebră 3D din România, realizată de elevii Liceului de Arte din Buzău.

Activități în cadrul Săptămânii Naționale a voluntariatului

1.Amenajarea de către elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău, împreună cu profesorii lor coordonatori, a unor spații interioare la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități Buzău: Centrul rezidențial ”Floarea-Soarelui” și”Floare de Colț”, dar și Serviciul Module rezidențiale de tip familial: Apartamentul ”Liceenii”.

2.Susținerea unui spectacol artistic, intitulat “Împreună”,în care elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău au desfășurat mai multe activități artistice cum ar fi dans clasic, piesă de teatru, concert muzică clasică (muzica instrumental susținută de orchestrele liceului); muzică ușoară; muzică tradițională; intrepretare modernă a unor piese muzicale de către corul liceului; muzică de film și de desene animate (asigurată și prin instrumente).

Voluntarii Liceului de Artă Margareta Sterian, prezenți doi ani consecutivi la Buzău Fest.

Proiectul Fantezia Copiilor.

Cu mic și mare am zis „uau, ce frumos”, în anul 2016, atunci când la blocul ANL a fost inaugurat cel mai frumos loc de joacă din cartierele Buzăului.

La impresia de lucru bine făcut a contribuit pictura cu scene din desenele animate preferate ale copiilor, realizată de elevii talentați ai Liceului de Arte.

,,Proiectul Fantezia Copiilor a dat viața împreună cu elevii Liceului de Arte ,,Margareta Sterian”, unei noi povesti ,,Povestea Copilăriei”. De această dată alt spațiu de joacă alt perete de inobilat cu răbdare,multă muncă și talent!”- scria la acea vreme, profesor coordonator – Bogles Ana Maria.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *