Municipiul Buzău a fost inclus în programul de achiziție a 9 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă, în valoare de peste 25 milioane de lei.

Cele nouă autobuze electrice au 12 metri lungime și vor fi introduse pe linia 10.

În cadrul proiectului cu finanțare din bani europeni destinat ”înverzirii” transportului public urban, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a lansat o primă licitație pentru achiziția a 51 de autobuze electrice .

51 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri vor fi achiziţionate, tot cu fonduri#europene, prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014-2020, coordonat de MDRAP, pentru municipiile:
– Alba Iulia (13 autobuze electrice – pentru rutele 103 și 104);
– Buzau (9 autobuze – pentru ruta 10);
– Constanta, Romania (20 autobuze – pentru rutele 100, 100 C și 43 M);
– Ploiesti, Romania (9 autobuze – pentru rutele 2 și 2 .
valoarea finanțării nerambursabile este de 142.453.195,57 lei, iar perioada de implementare – de 36 de luni.
Ordinul de finanţare a fost semnat pe 1 octombrie 2019 de viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar investiţia va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) şi cele 4 municipii (în calitate de parteneri).

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *