Un sistem modern de evaluare a satisfacției pacienților a fost implementat la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Noua măsură a fost pusă în aplicare începând cu data de 1 mai 2025, prin intermediul Structurii de Management al Calității Serviciilor de Sănătate.

Acesta constă în aplicarea a trei chestionare online, personalizate, destinate tuturor categoriilor de pacienți. Primul chestionar este destinat pacienților internați, al doilea chestionar poate fi accesat de către pacienții  care se prezintă pentru consult în  Ambulatoriul de Specialitate și al treilea chestionar se adresează celor care se prezintă în cadrul structurii U.P.U.-SMURD.

Cum vor completa pacienții aceste chestionare?

Pacienții familiarizați cu tehnologia vor putea accesa un link disponibil pe site-ul spitalului. De asemenea, aceștia pot scana codul QR afișat fie pe site sau fie în locurile vizibile fiecărei structuri medicale.

Pentru pacienții care nu dispun de mijloace digitale, rămâne disponibilă și varianta clasică – chestionare tipărite, ce pot fi completate manual și depuse în cutii de colectare amplasate strategic: în sala de așteptare a U.P.U.-SMURD, lângă Registratura Ambulatoriului și pe holurile secțiilor de spitalizare.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui sistem este posibilitatea analizării în timp real a răspunsurilor, ceea ce permite propunerea rapidă a unor măsuri concrete de îmbunătățire a serviciilor oferite.

Prin această inițiativă, S.J.U. Buzău urmărește îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale oferite prin colectarea și analiza sistematică a feedbackului pacienților și aparținătorilor.

Glamour Pizza "la patrat"
1536 cu 1024 pixeli
piese tractoare

By Olteanu Mariana

Între identitate şi schimbare, prefer schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *