Putem spune că liberalii buzoieni și-au făcut-o cu mâna lor. Astăzi, Nicolae Ciucă a fost ales pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
Nicolae Ciucă a declarat în deschiderea congresului că nu are vechime în Partidul Naţional Liberal, nici experienţă politică şi nici că nu vrea să pară ceea ce nu este, dar a punctat că nici nu se va lăsa prizonier.
Ceea ce nu știau liberalii, este că fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica, este nașul cununiei de argint al “tinerilor” căsătoriți Toma Constantin și Toma Rodica. Edilul PSD-ist al municipiului Buzău a negat faptul că Ciucă îi este naș, dar nu a negat că îi este nașul cununiei de argint.
O informație BOMBĂ, ne-a fost furnizată de unul dintre oamenii de încredere ai primarului Toma. Acesta a susținut sub protecția anonimatului, că în anii 2000, Ciucă și Toma obișnuiau să meargă la vânătoare în Munții Buzăului, în zona Siriului, iar pe timpul nopții rămâneau la fosta cabană a lui Nicola Ceaușeșcu.

Potrivit aceleiași surse, Nicolae Ciucă este nașul nunții de argint a primarului din mun. Buzău. Acesta susține că legăturile dintre cei doi s-au înrăutățit și au fost certați o lungă perioadă de timp, însă cel mai probabil situația s-a schimbat, după ce Toma a făcut niște afirmații la mai multe posturi de televiziune despre Nicolae Ciucă. Toma a susținut că N. Ciucă este viitorul președinte al țării și că este singurul om din PNL care merită să conducă acestă țară.
Președintele PNL Buzău, Gabriel Avramescu, a anunțat că de astăzi PNL-ul este mai stabil.


Nu suntem buni decat de barfa. Evident ea este expresia invidiei, rautatii si a lipsei de respect pentru romanii care au realizări mai valoroase.