Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților este sărbătoarea prăznuită în calendar ortodox 2020 pe data de 31 octombrie, o zi importantă înainte de începerea Postul Crăciunului 2020. În această zi sfântă, toți creștinii se roagă pentru ca toți cei adormiți să primească harul pe care noi îl dobândim la sărbătoarea Nașterii Domnului.

Gospodinele încep pregătirile pentru Moșii de toamnă încă din ajun, din ziua de vineri, atunci când pregătesc bucate alese pentru a le duce la biserică să fie sfințite.

Ce se duce la biserică pentru a fi sfințit de preot

Potrivit legendelor, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua de sâmbătă să fie stabilită pentru pomenirea celor adormiți, deoarece este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, pentru a-i elibera pe cei drepți adormiți.

În ziua praznicului, gospodinele duc la biserică, pentru a fi sfințite, colivă, prescură și vin, dar și alimente. Pe lângă alimentele duse la biserică, se mai duce și tămâie, un prosop și cărbuni. Acestea se sfințesc și se dau mai departe celor cunoscuți în amintirea sufletelor celor dragi. În ziua de Moșii de toamnă se împarte mâncare gătită, în special ce obișnuia să mănânce răposatul. Conform tradiției, în această zi este bine să fii împăcat cu toată lumea și să-ți ceri iertare de la cei pe care i-ai supărat.

Ce să nu faci de Sâmbăta Morților

Trebuie să știm și cum să ne comportăm în buserică, în această zi sfântă. Bărbații trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile, în stânga. După ce s-a dat binecuvântarea Sfintei Liturghii, fiecare persoană din biserică trebuie să se întoarcă la locul ei și nu trebuie să se mai închine nimeni la sfintele icoane.

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele cât poți de mult, deoarece acestea îți aduc gânduri necurate.

În această zi este bine să rămâi acasă și să nu pleci în vizite, decât dacă mergi pentru a împărți de pomană. Nu se spală și nici nu se muncește în această zi și nu trebuie să ieși din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii.

RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *