Ministrul Muncii: Pensiile vor creşte în anii următori. Diferenţa dintre noi şi PSD este că noi nu minţim

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, la România TV, că pensiile românilor vor creşte atât în anul viitor cât şi în următorii ani, conform planului de guvernare.

”Lucrurile sunt clar menţionate, pensiile vor creşte. Am crescut anul acesta, într-un an dificil economic, vom avea o creştere şi în anii următori. Facem afirmaţia în programul de guvernare ca un angajament al dorinţei noastre de a creşte pensiile. PSD a făcut o promisiune, dar nu s-a ţinut de ea. PNL a crescut pensiile şi într-un an dificil. Am fost alături de români pentru că ştim că din contribuţiile lor se alimentează bugetul din care facem plata pensiilor. Diferenţa dintre noi şi PSD este că noi nu minţim”, a declarat Violeta Alexandru.

Oficialul a precizat că, în prezent, sunt „cu peste 15.000 de angajaţi activ înregistraţi faţă de perioada dinainte de pandemie”.

”Cert este că atunci când am luat o decizie, am comunicat-o. Am explicat pe date concrete, aşa se va întâmpla şi la momentul unei eventuale decizii. Semnele sunt bune, sunt încurajatoare. Sunt cu peste 15.000 de angajaţi activ înregistraţi faţă de perioada dinainte de pandemie. Lucrurile sunt în evoluţie bună”, susţine ministrul Muncii.

Mai multe detalii AICI!

Sursa – INQUAM Photos/OctavGanea

SESIZEAZĂ FAPTELE DE CORUPȚIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *