Au trecut mai bine de 8 luni de la prima solicitare către Ministerul Culturii privind un contract de sponsorizare pentru o “afacere de partid” din Buzău. Am solicitat de 7 ori în decurs de 8 luni contractele de sponsorizare, însă Ministerul Culturii continuă într-o continuă tăcere.
Zilele trecute eram apostrofat de Ministrul Culturii – Lucian Romașcanu, spunându-mi: “ești un mare jurnalist”, fiind deranjat de prezența mea la un eveniment cultural din Buzău, acolo unde se consuma mici și bere gratis. Nu știam motivul pentru care domnul ministru era așa de supărat, dar la câteva zile am realizat ce l-a deranjat așa tare pe domnul Romașcanu.
O solicitare privind un contract de sponsorizare a unui festival de film din Buzău i-a supărat pe cinste pe mai marii de la Ministerul Culturii. Sunt totuși persoane care susțin că însuși Lucian Romașcanu ar fi dictat ca documentele solicitate de noi să nu ajungă la presă, însă această informație a fost greu de verificat.
Orice cetățean poate solicita documenete și informații de interes public în baza legii 544/2001, în teorie, instituțiile sunt obligate să răspundă în maxim 30 de zile calendaristice.
Există suspiciunea că din Ministerul Culturii s-au scurs zeci de mii de euro, banii ajungând printr-o asociație fantomă, care mai apoi au ajuns în buzunarele băieților deștepți de la Buzău.
Lucian Romașcanu, 567 de zile în fruntea culturii românești
Miercuri seară, Lucian Romașcanu și-a anunțat demisia din fruntea Ministerului Culturii, fiind la al doilea mandat.
“Astăzi, 14.06.2023, este ultima dintre cele 567 de zile ale celui de-al doilea mandat în onoranta funcție de ministru al Culturii.
Au fost zile de muncă dar și de mare bucurie, cu proiecte frumoase, cu oameni speciali întâlniți, cu o construcție în zona culturală pe care sper să o văd continuată.
Urmează o perioadă în care Partidul Social Democrat va fi în prim-planul guvernării iar susținerea parlamentară este crucială. Am înțeles această necesitate și voi contribui din pozițiile de lider al Grupul Senatorial PSD și de purtător de cuvânt al partidului”, a scris Lucian Romașcanu pe Facebook.
Poate că din funcția de purtător de cuvânt al PSD nu le va mai ura jurnaliștilor “o p*** în cur”, doar a fost ministru la Cultură. Să nu uităm, pe Romașcanu l-a recomandat funcția de ministru al Culturii datorită CV-ului său stufos la conducerea unor ziare de cancan și tabloid, nicidecum că era buzoian.