Candidatul principal pentru funcția de prefect al județului Buzău – Mihai Răzvan Moraru, își atacă dur contracandidatul traseist. Vezi comunicatul mai jos:

,,Domnule Vlase, pamântul nu e plat ! Iar USRPLUS nu acceptă politica promovată de dumneavoastră, împreună cu Ponta, Tăriceanu, Voiculescu, Bruynseels sau Piedone.

Aseară, în timp ce eram prezent în studioul TV Buzău, Domnul Gheorghe Vlase se dezlănțuia împotriva PLUS la CampusTV, susținând că dumnealui a fost propunerea USR pentru pozitia de prefect. Am tot primit întrebări de la presă, în ultimele două săptămâni, despre posibila susținere a USRPLUS pentru acest domn, care se tot laudă – ba că va fi prefectul propus de Alianță, ba că va fi noul șef al ANAF, cu aceeași susținere.

Dar cine este Domnul Vlase?

Domnul Vlase a reprezentat în Buzău partidul Domnului Dan Voiculescu, anume PC. A fost liderul partidului fantomă până când nu s-a mai înțeles cu Domnul Coman – cunoscut pentru ca a cerut spagă un porc.

De la PC, Domnul Vlase a plecat la PLR, la Domnul Tariceanu, partid care in 2015 a devenit ALDE, prin fuziunea cu PC. Din această pozitie, Domnul Vlase anunța negocieri intense pentru deconcentrate, impreuna cu Domnul Boscodeală, dorind funcții pentru interesul personal.

A susținut Guvernările Ponta și a fost dat afară cu scandal, în luna mai 2015, după o altă luptă pentru putere, acum cu avocatul Gheorghe Pană.

În 2016, când USR intra pentru prima dată în competiția electorală, Domnul Vlase era un susținător feroce al PSD în campania electorală. Chiar dacă nu mai era membru al unui partid politic, dumnealui susținea organizația județeană a PSD Buzău și critica Guvernarea Cioloș și USR.

În 2017-2018, când NOI, membrii USRPLUS eram în stradă, împreună cu românii care nu iși doreau autocrația Dragnea, Domnul Vlase lăuda realizările PSD și democrația oferită de liderul Dragnea. Tot la CampusTV, el numea USR un partid „fără doctrină și fără viitor”.

În 2019, îl regăsim pe Domnul Vlase la PPU, partidul condus de Piedone. Era chiar propus candidat la Primăria Buzău. Însă nu a candidat din partea acestui partid, pentru că alegerile locale din 2020 l-au găsit vicepreședinte și candidat Restart, alături de Ramona Ioana Bruynseels, fostă consultantă a Gen. Oprea și membră a grupului Pământul Plat.

In 2021 – Domnul Vlase ne anunță că partidul Restart Buzău a plecat la USR Buzău cu mic cu mare, iar acum urmează ca dumnealui să devină membru al USR. Am zis că e o glumă, până când în emisiunea de aseară, Domnul Cîrstea, președintele USR Buzău a confirmat – și l-a invitat public pe Domnul Vlase în partid.

USRPLUS are principii și membri care au muncit în stradă, intimidați și hărțuiți tocmai de către partidele prin care Domnul Vlase a obținut funcții publice.

Dacă un membru USR a fost exclus acum două săptămâni pentru un like la o postare a unui membru PSD, cum poți invita în partid un traseist politic, susținător al lui Dragnea, Dan Voiculescu și Tăriceanu? Cum îl poți invita în partid pe un om care a jignit USR si PLUS?

PLUS Buzău se delimitează de orice astfel de inițiativă și solicită corectarea acestei situații!„- a scris pe facebook, Mihai Răzvan Morau – președintele Plus Buzău.

Gheorge Vlase, este proprietarul restaurantului de pe insulița din parcul Crâng.

Insulița din Crâng s-a închiriat către restaurantului lui Gh. Vlase de către Primăria Buzău „pe o perioada de 49 ani pentru suma de 531 euro/an”.

În primul rând chiria e una ridicol de mică. 531 de euro/an însemnă nici 2 milioane de lei vechi pe lună.

Adică, domnul primar Boșcodeală a închiriat acest spațiu select din Crâng la prețul unei camere de cămin industrial (sau la jumătatea unei garsoniere din Micro XIV).

Reamintim că sâmbătă, jurnalistul buzoian Sebastian Adrian Silvestru (liberinbuzau.ro), a publicat imagini în exclusivitate cu mai mulți liderii USR din jud. Buzău, într-o întâlnire chiar la restuarantul patronat de Gheorghe Vlase.

Întâlnire de taină a USR Buzău la dugheana lu’ Vlase din Crâng. Revin cu amănunte!

PS: Vlase purta un deosebit pulovăr de culoare roșu-PSD.

Pe de altă parte, liderul USR Buzău – Irinel Cîrstea, susține că a fost doar o întâlnire între membrii USR din jud. Buzău, nefiind vorba de o negociere cu Gh. Vlase.

Gh. Vlase, a fost prezent astăzi în emisiunea TV NEWS Buzău, moderată de jurnalistul – Iulian Gavriluță.

Sursă foto: captură de ecran YouTube

Acesta a susținut că și-a depus adeziunea și a început procedurile de a deveni membru USR Buzău.

Rămâne de văzut dacă traseistul local – Gh. Vlase, va fi primit în echipa tinerilor de la USR Buzău.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *