Mihai Florea era un om sociabil, popular, mereu cu zâmbetul pe buze, sufletist, pupăcios și mereu îi plăcea să spună glume.
Sufletește, era foarte mult legat de Buzău, de casa părintească. După ce mama sa vinde casa, el va continua să vină prin cartier. Datorită insistențelor materne, Mihai Florea va boteza copilul lui Nenu Paul. După trecerea în neființă a ambilor părinți, scriitorul va veni în cartier însoțit de surorile sale ca să face soroacele necesare celor adormiți.
Îi plăceau mâncărurile tradiționale: sărmăluțele cu mămăligă, friptura pregătită pe grătarul din curte și „vinul de buturugă”, cum obișnuia el să zică mai mereu. De câte ori trecea spre Moldova, sau venea la Buzău ca să prezinte diferite concursuri, stătea peste noapte la familia Nenu, ca să se mai simtă pentru încă puțin timp ca în copilărie. Uneori, vorba părea să nu le mai ajungă, așa că-i prindeau zorile, Mihai povestindu-le despre călătoriile lui prin țară, în căutarea noilor talente. Alteori, le arăta cadourile din București ce aveau să fie dăruite, prietenilor săi, concurenții.
Mihai Florea a fost un talentat și un inegalabil prezentator al emisiunilor: „Cine știe câștigă” , „Floarea din Grădină” , „Dialog la distanță” , „Steaua fără nume”. Totul a pornit, ne mărturisește artistul, în cartea „Prietenii mei concurenții”, de la : „Scrisoarea a III-a”. Era prin 1950. Acesta era student și participa la un seminar de literatură română. La Facultatea de Filologie din București, unde s-a dat bătălia pentru redescoperirea lui Mihai Eminescu. „Lupta” a avut loc între un grup de studenți inimoși împotriva câtorva universitari improvizați. La acel seminar se discuta despre „Scrisoarea a III-a”.
Unul dintre colegi, iritat de convorbirile ce se purtau, propune citirea poemului. Cum nimeni nu s-a oferit să facă acest lucru, I.Ț., un student eminent, îl propune tocmai pe Mihai. Acesta din urmă, citește, dându-și silința să fie cât mai fidel intențiilor textului și subtextului eminescian.
Peste ani I.Ț. devine redactor la Radio, unde este întrebat dacă nu cumva cunoaște pe cineva care să prezinte concursul cu public „Cine știe câștigă”. Își aduce aminte de colegul său de cameră, Mihai Florea, și după câteva probe acesta este acceptat.
Debutul buzoianului a avut loc la Bacău, pe 26 decembrie, la ora 15:30, anul rămânând oarecum incert. Datele arată că ar fi 1959, dar în unele locuri apare ca fiind 1960. Au urmat 16 emisiuni antologice de dialoguri la distanță, care au fost cele mai palpitante competiții poliartistice ale anilor 1965 – 1967, care goleau în seara în care erau difuzate localurile sau casele fără televizoare.
Mihai Florea își amintea că de-a lungul acestor emisiuni s-a bazat pe pregătirea sa culturală anterioară, pe contacte directe cu interpreții și pe improvizați. Niciodată nu i s-a cerut să memoreze un text pe care să-l recite, apoi mecanic. Tot acesta mărturisea că nu bea nici măcar un strop de alcool cu 48 de ore înainte de emisie. Cu mintea perfect limpede, neîncălzită de alcool ci doar de emoția întâlnirii cu un public prețios, lua microfonul și intra în scenă. Ce urma apoi…era ARTĂ!
Artistul venea mai mereu prin Buzău. Într-o zi de aprilie din anul 1974 s-a oprit la Casa de culturală a sindicatelor, unde urma să aibă loc un dialog prietenesc între două grupuri de soliști care apăruseră în emisiunile: „Floarea din Grădină” și „ Steaua fără nume”.
„ Ne aflăm la Buzău. Dacă am fi vrut să salutăm industria buzoiană dinainte de eliberare, ar fi trebuit să spunem asemeni lui Caragiale, care de altfel a trăit o vreme în acest oraș, spre finele secolului al XIX-lea, „Ea este o sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. În afara nodului feroviar mai existau o fabrică de cuie și de mașini de călcat- evident, cu mangal – una de cărămidă, alta de lumânări, câteva mici ateliere și câteva mori între care și aceea a lui Manolică din Bariera Brăilei, unde în timpul secetei din 1946 – 1947 duceam în spate la măcinat câte o dublă de porumb or de grâu, cu mare trudă procurată tocmai din Banat.”
Așa își începea Mihai Florea prezentările.
Mihai îmbină meșteșugit istoria locală cu geografia, cu portretele concurenților:
„ … continuăm plimbarea muzicală și ajungem în „țara de sus”, în Suceava lui Ștefan cel Mare și a plăieșilor lui, în Suceava pe care și-au înscris-o în biografia lor Ciprian Porumbescu, Creangă, Sadoveanu, în Suceava contemporanului nostru, Nicolae Labiș. Popasul muzical în nordul Moldovei ni-l propune Vasile Lupul, flăcăul subțire și drept ca un mesteacăn, îndrăgostit de cântecele bucovinene, pe care le interpretează cu o mare vibrație patriotică.”
Mihai Florea
„ Avea pasiune pentru lectură și pentru studiu, repudia improvizația în orice domeniu de activitate. Urmărea cu deosebit interes evenimentele epocii; când era în țară sau când se găsea în străinătate citea cu regularitate presa românească și străină……Scria versuri de dragoste pe care însă, din modestie nu le împărtășea decât cercurilor de prieteni. ”
Eufrosina Popescu (1821 -1900) – actriță de teatru
Căldura cu care vorbește cucerește sala și se simte acest lucru și în paginile cărții sale „Drumuri și condeie”. Cartea amintită mai sus, este o operă de educație patriotică și culturală adresată cititorului, care dorește să-și cunoască țara în toată frumusețea, bogăția și diversitatea ei armonioasă. Opera este structurată pe județe, dispuse în ordine alfabetică. În descrierea fiecărei așezări îl ajută, arta sa de scriitor, dar și experiențele trăite pe viu.
„Rodicăi și Luminiție cu care am bătut aceste drumuri.”
Dedicația care se află la începutul cărții „Drumuri și condeie”.
„ Oare există în țara aceasta a noastră vreun loc în care să nu se fi născut talente, ori pe unde să nu-și fi luat zborul minți luminate. multe dintre ele intrate în pantheonul culturii naționale, iar unele bătând cu numele lor, la porțile veșniciei?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Județul Buzău are numeroase monumente istorice și de artă – la Rătești, la Ciolanu, la Măgura, unde de câțiva ani s-a creat un adevărat muzeu de artă modernă în aer liber; are Episcopia, în al cărui muzeu pot fi întâlnite mărturii ale unei îndelungate activități cărturărești tipografice; are în orașul de reședință o puternică platformă industrială, ridicată în ultimul deceniu, în marginea cartierului de ceferiști, în care și-a petrecut copilăria autorul acestor rânduri; are localitatea Pietroasele, unde a fost descoperit acel valoros tezaur, căruia i-a închinat o amplă lucrare Alexandru Odobescu.”
Așa își descria Mihai Florea locul natal, în cartea sa, „Drumuri și condeie”.
Deși nu a scris prea mult Mihai a rămas un nume în lumea literelor buzoiene.
Poate ne vom aminti de personalitățile Buzăului și după ce se termină campania electrorală și le vom comemora așa cum se cuvine….Poate!
