Metrologia (stiinţa măsurărilor) la ceas aniversar

La 20 mai 1875 se semna, la Paris, Convenția Metrului (primul tratat diplomatic internațional) care avea ca misiune principală asigurarea uniformității unităților de măsură și a măsurărilor în lume.

O expresie a recunoașterii efectelor pozitive, incomensurabile, ale adoptării Convenției Metrului o reprezintă hotărârea Conferinței Generale de Măsuri și Greutăți ca, în fiecare an, acest moment istoric să fie aniversat la 20 mai; această zi a fost declarată Ziua mondială a metrologiei.

Anul acesta, tematica propusă de organele Convenției Metrului (BIPM și CIPM) se referă la importanța măsurărilor în sănătate.

La nivel internațional, autoritățile statelor stabilesc reglementări pentru protecția persoanelor fizice și juridice împotriva măsurărilor inexacte. În acest sens, domeniul sănătății este esențial.

Diagnosticul corect se stabilește pe baza unor măsurări cu exactitate corespunzătoare.

Asigurarea încrederii în rezultatele măsurărilor, respectiv exactitatea, corectitudinea și trasabilitatea se asigură prin etalonări. La nivelul Uniunii Europene, conform prevederilor Regulamentului Parlamentului și Consiliului nr. 765/2008, evaluarea conformității se efectuează de laboratoare acreditate de organismele naționale de acreditare; etalonarea este o activitate de evaluare a conformității.

La nivel național, nu există laboratoare de etalonare a echipamentelor, aparatelor cu funcții de măsurare din sănătate, acreditate. Un singur laborator, care are specialiști în acest domeniu, și-a exprimat intenția de a solicita acreditarea. Sunt, totuși, manageri, medici, alți specialiști din sănătate care solicită astfel de etalonări pentru a fi siguri că măsurările clinice sunt corecte.

Dar, reglementările din România nu prevăd necesitatea și obligativitatea etalonării mijloacelor de măsurare din sănătate în condițiile prevăzute de Regulamentul 765/2008, de alte reglementări corespunzătoare la nivel european și internațional.

Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a mă adresa autorităților naționale competente, de a reglementa domeniul măsurărilor în sănătate, pentru a asigura încrederea personalului medical și cetățenilor în rezultatele măsurărilor și, în final, în serviciile medicale din România.

Vă urez Dumneavoastră, tuturor celor care activați în sfera măsurărilor, domeniu vast, de mare competență și responsabilitate, La Mulți Ani!

Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c

Fănel IACOBESCU

Președinte al Societății Române de Măsurări

Membru al Consiliului General al Confederației Internaționale a Măsurărilor

Președinte al Organismului Național de Acreditare – RENAR

Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *