Sărbătorile Pascale au reprezentat un prilej bun, prin care Prințul Charles adresează un mesaj românilor din Marea Britanie.

El începe mesajul, prin exprimarea părerii de rău față de românii care sunt departe de familie, dar în contextul pandemiei de Covid-19 ,,lucrurile normale nu sunt posibile”. Prin acest mesaj prințul le mulțumește românilor, fiind recunoscător pentru munca și eforturile pe care le depun în această luptă.

”Ştiu că mulţi români din Marea Britanie joacă un rol indispensabil în sistemul naţional de sănătate, în căminele de bătrâni şi în alte poziţii-cheie în această criză sanitară fără precedent. Le suntem profund recunoscători şi nu am destule cuvinte pentru eforturile lor remarcabile, apreciate de noi toţi”

Spre sfârșirul mesajului, prințul vorbește despre dorința de a ajunge „la un moment dat, în viitor, în România, o ţară care are un loc atât de special” în inima lui. Deasemenea, așteptă și momentul în care o să se revadă cu membrii comunității românilor din Marea Britanie.

Prințul Charles își încheie mesajul prin transmiterea unor urări cu ocazia sărbătorii Pascale.

,,Până atunci nu pot decât să vă doresc Paşte Fericit şi să vă spun că sunteţi în gândurile şi rugăciunile mele.”

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Olteanu Mariana

Între identitate şi schimbare, prefer schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *