Membrii PSD au agresat echipa de campanie PNL la Ziduri: Sunt oamenii trimiși de Felix Rache!

În jurul orei 18.00, în localitatea buzoiană Ziduri, a avut loc un incident extrem de grav. Mai mulți susținători PSD s-au îndreptat amenințători cu un autoturism către echipa de campanie a PNL care își desfășura activitatea în localitatea Ziduri.

Conform informațiilor noastre, membrii PNL îi acuză pe bătăuși că au fost trimiși de socrul lui Felix Rache, după ce unul dintre foștii consilieri județeni PRO România a trecut la PNL. Este vorba de Dumitru Costel, care a fost deposedat și de telefonul mobil cu care a încercat să înregistreze agresiunea. În preajma incidentului, a fost agresat și Gabriel Alexandrescu, un alt consilier județean PNL, și Viorel Dobre, directorul Electrica Buzău.

Un alt coleg de campanie al celor de la PNL, Bostan, vicepreședintele organizației locale PNL Ziduri, a fost transportat la spital după ce s-a ales cu un cap în gură. Din datele de ultimă oră, se pare că la fața locului, un alt autoturism de teren ar fi blocat drumul, pentru ca echipa PNL să fie prinsă la mijloc și luată la bătaie.

Datele arată că cei doi bătăuși care apar în clip sunt angajați ai socrului lui Felix Rache, într-o societate de agricultură deținută în localitate. În prezent, respectivii fac campanie pentru actualul primar PSD, trecut recent de la PRO Romania – Viorel Buzea, cel care ar fi dat girul acestui incident șocant.

Consilierii județeni PNL susțin că agresorii au încercat să dea cu mașina peste ei, intensificând gravitatea situației. După acest incident violent, membrii echipei de campanie PNL se îndreaptă acum la sediul poliției pentru a da declarații oficiale și pentru a solicita protecție suplimentară. Aceștia sunt hotărâți să își prezinte mărturiile pentru a asigura că cei responsabili pentru acest act de agresiune să fie trași la răspundere.

A fost solicitat imediat ajutorul poliției pentru calmarea spiritelor, iar bătăușii urmează să fie duși la audieri. Ziarul Puterea vă prezintă VIDEO EXCLUSIV al acestui incident care a șocat comunitatea locală.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *