Meciul Dragomir – Ciolacu dă în vileag marea problemă a PSD

După ce a fost lucrat de conducerea PSD, Dumitru Dragomir a decis să nu cedeze – iar de aici este dată în vileag marea problemă a „noului” PSD a lui Ciolacu.

Marcel Ciolacu a fost tranșant, referindu-se la Dumitru Dragomir: ”Eu consider că e inoportună prezența lui pe lista de consilieri generali”.

Mai mult, Marcel Ciolacu a spus că a avut o ”discuție separată” cu ”președintele filialei Sector 3, deoarece a luat act de declarațiile publice ale domnului Mitică Dragomir și am cerut organizației Sectorului 3 să analizeze de urgență situația, astfel încât până la validare să am o decizie a organizației dacă dl Mitică Dragomir va fi sau nu validat ca și consilier general al Capitalei”.

Deci, Ciolacu a dat comanda, iar filiala a executat. Mai mult, Ciolacu a dat și schema de lucru: ”detalii cu trecutul și prezentul domnului Dragomir”.

Ei bine, Dumitru Dragomir nu acceptă așa ceva: ”Să vină motivarea de la Judecătorie, să vedem de ce nu m-au validat”.

”O să fac contestație și, dacă ei vor câștiga, să fie sănătoși – dacă voi câștiga eu, să fiu eu!”, a spus Dragomir, completând ironic – ”Eu sunt sănătos, ei mai puțin”.

Gabriela Firea este în situația cea mai delicată – ea este cea care l-a chemat pe Dragomir și l-a apărat în fața presei. Dar, fostul primar general spune clar – a consultat conducerea partidului – care acum o întoarce… ca la Buzău.

La vremea alcătuirii listei, Firea spune clar: ”Domnul președinte Marcel Ciolacu ne-a dat mână liberă și la București și în țară să decidem cine să fie colegii care să ne reprezinte. M-am consultat cu colegii de la București, conducerea națională a fost informată în ziua depunerii, nu ca lipsă de respect, ci pentru că așa a fost stabilit”.

Acum, Gabriela Firea recunoaște situație: ”Dacă eu aş fi câştigat alegerile, nimeni nu ar mai fi spus absolut nimic. Dar, acum pentru că am pierdut alegerile, chiar dacă prin fraudă, este normal să apară şi astfel de situaţii în care oameni de pe listă sunt rugaţi să se retragă”.

Aici însă se pune problema – are PSD Ciolacu onoare și cuvânt? Cazul Dragomir demonstrează că NU. Deci, degeaba încearcă să cosmetizeze partidul cu tot felul de medici mai mult sau mai puțin renumiți profesional, dar ajunși cumva în funcții publice – lipsa de cuvânt iese la iveală precum uleiul din apă, oricât ai colora-o.  

Reforma PSD pare a fi una a decupării principiilor onoare, demnitate, cuvânt; asta nu o spune numai cazul Dragomir, ci și al Vioricăi Dăncilă, al lui Pleșoianu și al altor figuri importante date la o parte odată cu principiile enumerate.

491

Sursă: Sputnik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *