La doar 24 de ani, Matei Negoiță crede că politica românească are nevoie de fețe noi, de oameni neafiliați intereselor de partid și de o direcție care să redea încrederea cetățenilor. „Am crescut văzând cum deciziile greșite ne afectează viețile, iar asta m-a motivat să nu mai stau deoparte. Vreau să fiu un exemplu că schimbarea începe cu fiecare dintre noi”, spune el.
Matei Negoiță este student în ultimul an la medicină dentară, cu o experiență practică acumulată atât în România, cât și în cadrul unor stagii în Germania. Pasionat de profesia sa, el s-a implicat activ în înțelegerea și combaterea efectelor negative ale societății de consum asupra sănătății, aspect pe care l-a abordat frecvent și în materialele sale de pe TikTok. Platforma i-a oferit ocazia să comunice direct cu oamenii, fiind o voce puternică în promovarea sănătății și în educația publicului.
Pe lângă pasiunea pentru medicină, Matei a fost dintotdeauna preocupat de comunicare, un interes care l-a determinat să intre și în politică. Crede cu tărie că dialogul deschis cu cetățenii și implicarea activă pot aduce o schimbare reală în societate. Viziunea sa se concentrează pe sănătate, educație și economie, iar candidatura sa ca independent la Camera Deputaților reflectă dorința de a reprezenta interesele cetățenilor fără influența partidelor politice.
Politica românească are nevoie de oameni noi
Matei Negoiță, candidat independent pentru Camera Deputaților la Buzău, își propune să aducă o schimbare semnificativă în politica românească. Acesta consideră că implicarea oamenilor neafiliați partidelor este esențială pentru a recâștiga încrederea cetățenilor. „Am crescut văzând cum deciziile greșite ne afectează viețile, iar asta m-a motivat să nu mai stau deoparte. Vreau să fiu un exemplu că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și că e timpul să luptăm pentru o schimbare”, afirmă Negoiță.
Declinul interesului tinerilor pentru politică
Negoiță deplânge dezinteresul tot mai accentuat al tinerilor față de politică, fenomen pe care îl consideră cauzat de dezamăgirile constante provocate de actuala clasă politică. „Este trist cum în ultimii ani au vrut să scadă intenționat interesul tinerilor legat de politică. Aud foarte des cum oamenii refuză să vorbească despre politică, cum spun că sunt scârbiți. Chiar și când ești într-un mediu relaxat, printre prieteni, cer cu vehemență să se schimbe subiectul discuției. Îi înțeleg, am fost dezamăgiți în mod constant de actuala clasă politică, dar să închidem ochii și să ne prefacem că nu ne privește nu e soluția. Făcând asta le permitem să își urmărească nestingheriți propriile interese în detrimentul nostru. Politica îți influențează viața din toate punctele de vedere, deci e de o importanță extraordinară”, explică el.
Prioritățile economice, educaționale și sanitare
Printre direcțiile prioritare ale campaniei sale, Matei Negoiță include economia, educația și sănătatea. Susține reducerea taxelor și impozitelor, considerând că acest lucru ar încuraja reinvestirea și dezvoltarea economică. „Banii trebuie să fie reinvestiți, pentru a creea un circuit care să ducă la o creștere reală a economiei, iar cei care au muncit să îi facă știu mai bine decât statul unde să îi investească pentru a se dezvolta. Producătorii și afacerile locale sunt inima economiei Buzăului și ar trebui ajutați cu adevărat să se dezvolte”, afirmă Negoiță.
De asemenea, acesta pune accent pe educația sanitară, considerând-o crucială pentru siguranța comunității: „Prea puțini dintre noi suntem învățați cum să prevenim o boală, cum să avem o viață sănătoasă sau cum să acționăm corect în fața urgențelor medicale. O populație informată corect este o comunitate mai sigură!”
Ascultarea cetățenilor, cheia unei schimbări reale
Matei Negoiță subliniază importanța implicării cetățenilor în procesul decizional. „Oamenii își cunosc cel mai bine problemele și tot ei știu și ce soluții i-ar ajuta, doar că prea mult timp au fost ignorați în mod constant. Sper că asta se va schimba și că vom reuși să creăm pe viitor o clasă politică al cărei singur crez să nu fie parvenirea”, declară acesta, exprimându-și speranța pentru o schimbare profundă în modul de a face politică.