Măsuri de ordine publică la meciul de handbal feminin S.C.M. Gloria Buzău- C.S. Rapid Bucureşti

Astăzi, peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectorutului de Jandarmi Județean Buzău și Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor prezenţi la Sala Sporturilor „ Romeo Iamandi” din Buzău pentru meciul de handbal feminin S.C.M. Gloria Buzău- C.S. Rapid Bucureşti.

Pentru îndeplinirea misiunii de ordine publică în afara arenei sportive, jandarmii vor coopera cu efective din cadrul IPJ Buzău, ISU Buzău şi Poliţia Locală, precum și cu reprezentanții firmei de pază contractată de organizator.

În scopul prevenirii incidentelor nedorite, recomandăm participanților :

– să se delimiteze de persoanele sau grupurile de persoane care se manifestă contrar normelor de conduită civică sau care prezintă un comportament deviant;

-să vină din timp pentru a evita aglomerația și staționarea îndelungată la filtrele de control;

– să nu poarte asupra lor obiecte interzise prin lege sau de organizator și să nu afișeze inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență

Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în sala , recomandăm suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii punctelor de acces şi să folosească, pe cât posibil mijloacele de transport în comun. De asemenea, solicităm atât suporterilor, cât și cetățenilor, să manifeste înțelegere față de măsurile luate cu acest prilej și să răspundă cu solicitudine indicațiilor forțelor de ordine, pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții optime de siguranță.

Prezența Jandarmeriei în mijlocul cetățenilor este destinată descurajării comportamentelor necivilizate și intervenției pentru rezolvarea eventualelor situații speciale/ de criză în domeniul ordinii publice.

Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *