Datorită pandemiei cu care se confruntă România, Mișcarea Unionistă (mișcare care activează în zona civică pentru a susține unirea României cu statul de peste Prut), a decis să renunțe la importantul eveniment care marca Unirea de la 1918. Astfel, dacă importantul marș nu s-a ținut nici la Bucuresti și nici la Iași sau Alba-Iulia (alte două locații preferate ale unioniștilor), anul acesta, s-a decis ca Buzăul să fie singurul oraș care sărbatorește Unirea.

Marșul a început în Parcul Marghiloman, în jurul orei 12.30 și se anunța a fi unul important, dat fiind faptul că era singurul din țară. Planurile organizatorilor se pare că nu au rezonat cu dorințele buzoienilor, care nu s-au prezentat la eveniment, probabil de frica amenzilor sau a virusului care a speriat întrega lume. Din ce am putut vedea, singurii participanți au fost „oamenii casei”, câteva persoane care se uitau după băncuțe și trecătorii care zaboveau pentru cateva secunde, fiind atrași de muzica patriotică și drapelele tricolore.

Unioniștii din Buzău, reprezentați în principal de tineri, au purtat geci cu mesajul „BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC”, au împărțit pliante și au ținut discursuri despre Marea Unire, la o boxă portabilă. Evenimentul a fost supravegheat de jandarmii buzoieni, care s-au asigurat că totul este în ordine și nu vor avea loc preteste sau incidente, de orice fel.

Din spusele organizatorilor, persoanele care s-au adunat în Parcul Marghiloman au mărșăluit pe străzile Buzăului, până la Cimitirul Eroilor, respectând, bineînțeles, măsurile impuse de autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *