PSD nu va face zid împotriva justiției, a spus Marcel Ciolacu, președintele interimar partidului, despre cazul celor trei parlamentari social-democrați aduși la sediul DNA Timișoara pentru audieri într-un dosar de luare și dare de mită, dar și trafic de influență, anunță digi24.ro .

„Astăzi de dimineață, am vorbit cu domnul Căprar și m-a anunțat că există DNA-ul la sediul PSD. I-am zis să respecte legea să meargă să vadă despre ce e vorba acolo. Am văzut și eu la televizor ce a urmat, PSD nu va face vreun zid împotriva justiției de niciun fel”, a spus Ciolacu, într-o conferință de presă.

„Puținele imagini pe care l-am văzut cu domnul senator Chisăliță în căruț, cărat pe holurile DNA-ului sau nu știu pe ce holuri, beciuri, garaje. Justiția să se facă la procuratură, în tribunal… parcă reapar imaginile cu telejustiția. Este o părere personală”, a adăugat liderul PSD.

„Eu nu comentez acțiunile DNA. Astăzi m-am uitat ca și dvs. la televizor și am văzut iarăși un început de telejustiție”, a mai spus el.

Oficial, DNA a transmis luni că procurorii de la Timișoara „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019”, potrivit digi24.ro.

Sursă: digi24.ro

Foto: facebook.com

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *