Herghelia de la Cislău are o istorie veche și fascinantă, precum istoria curselor de galop din țara noastră. Cursele de galop reprezintă cea mai veche întrecere între cai, atât în România, cât și în restul lumii.

Regele curselor de galop este Pursângele Englez (Thoroughbred), care a apărut în România pe la mijlocul sec. al 18-lea, prima dată în Moldova. Prima herghelie publică, a statului, a fost înființată la Nucet (Dâmbovița) în anul 1872, ulterior în 1895-1896 tot nucleul fiind mutat la Herghelia Cislău.

Inițial, Herghelia Cislău a deservit armatei române și abia după 1945 a devenit sinonimă cu rasa Pursânge Englez. Sunt multe de zis despre această crescătorie de cai, de 465 de hectare, dintre care 415 agricole, dar vom detalia într-un alt articol.

Mânjii Pursânge Englez (Thoroughbred) 2022

Până ieri, 28 aprilie 2022, la Herghelia Cislău s-au născut (anul acesta) zece mânji Pursânge Englez (Thoroughbred), cinci masculi și cinci femele. Urmează să mai fete în curând încă două iepe, prin urmare vor fi 12 mânji născuți în 2022, din Tobanjaro și Perfect One.

Urmașii lui FROZEN FIRE

La Cislău s-au născut și urmașii lui Frozen Fire, calul adus de Irina Vlăduca – Marghiloman, președinte al Asociației Alexandru Marghiloman și descendent al cunoscutei personalități politice. Mânjii, patru armăsari și o iapă, vor debuta anul acesta.

FROZEN FIRE este în momentul de față cel mai bine cotat armăsar reproducător din România, fiind singurul câștigător de curse G1. Pe lângă pedigree-ul foarte bun pe care îl are, pe Frozen Fire îl recomandă câștigarea IRISH DERBY în 2008 și faptul că în cariera de pe hipodrom a obținut suma de peste 650.000 £.

Sursa – Galop.ro

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *