Un incident șocant a avut loc astăzi în localitatea Siriu, județul Buzău, legat de activitățile ilegale ale “Mafiei pădurilor”. Activistul buzoian cunoscut pentru demersurile sale împotriva defrișărilor ilegale a fost blocat în trafic și agresat de către ajutoarele hoților de lemne, în ceea ce pare ar fi un încercat să împiedice documentarea ilegalităților.
Potrivit informațiilor colectate de Activistul Buzoian, lemnul era furat din zona Zagon, situată în județul Covasna, iar aceste operațiuni ilegale erau orchestrate de către o așa-numită “Mafie a pădurilor”. Aceste fapte ilegale cu lemn furat se desfășurau sub ochii autorităților, în ciuda eforturilor depuse de către activiștilor de mediu pentru a aduce la lumină aceste activități dăunătoare mediului înconjurător.
Activistul Buzoian a fost blocat în trafic la Siriu și amenințat cu violența într-un mod clar menit să-l împiedice să documenteze ilegalitățile comise de gruparea infracțională. Acesta a relatat că a fost înjurat și agresat de către cei care susțineau operațiunile ilegale cu lemn furat și transportat ilegal.
Chiar dacă poliția a fost alertată în legătură cu incidentul, aceasta a ajuns la fața locului abia după mai bine de o oră de la apel. După apelul efectuat la numărul de urgență 112, angajații SNAU au considerat că alte cazuri aveau prioritate față de acest incident, deși situația implica posibile infracțiuni grave.
Poliția județeană a făcut troc comun cu hoții de lemn
În plus, se pare că există suspiciuni legate de posibile conexiuni între poliția județeană și “Mafia pădurilor”. Fratele celei care l-a blocat pe activist lucrează ca polițist la secția din Nehoiu, iar băiatul acestuia se pregătește să termine studiile Academia de Poliție. Activistul Buzoian susține că aceste legături au contribuit la inacțiunea poliției în ceea ce privește aceste activități ilegale.
În ciuda eforturilor de a solicita sprijin din partea poliției din Nehoiu și Siriu, echipajele nu au fost trimise la fața locului sub pretextul lipsei de resurse. Polițiștii buzoieni susțin că nu aveau suficiente unități disponibile, iar situația a fost amplificată de faptul că singura patrulă din Pătârlagele a fost ocupată cu alte acțiuni.
În final, se pare că activitatea ilegală cu lemne a continuat nestingherită, cu camioane de lemn furat care au fost transportate fără probleme, în timp ce autoritățile au eșuat în a reacționa corespunzător. Incidentul de astăzi subliniază presiunile și dificultățile cu care se confruntă cei care încearcă să combată distrugerea mediului înconjurător și să aducă la lumină practicile ilegale din industria lemnului.
O amendă de 400 de lei a rezolvat situația
Polițistul constatator l-a amendat pe bărbatul care transporta lemn ilegal cu suma de 400 de lei, refuzând să ceară sprijinul ISCTR, cei de la ISCTR putând să constate greutatea și dimensiunea lemnului transportat, amenzile fiind de 20.000 de lei.
Dat fiind faptul că lemnul provenea din Covasna din localitatea Zagon, Activistul Buzoian de pus o sesizare la Garda Forestieră din Sfântu Gheorghe.
Va urma: Cum stau polițiștii din județul Buzău la pândă pentru a primi șpagă de la hoții de lemn!